Tag Archives: politicile ue

România, perfomanțe de mediu semnificativ îmbunătățite, cu lacune la punerea în aplicare a legislației

De la aderarea la Uniunea Europeană, România și-a îmbunătățit semnificativ performanțele de mediu. Legislația sa reflectă corect cerințele convenite la nivel european, însă se înregistrează încă lacune la punerea în aplicare, în general cauzate de lipsa planificării, coordonării și a unei finanțări adecvate. Domeniile cu astfel de lacune sunt gestionarea deșeurilor și tratarea apelor reziduale. România poate utiliza mai bine fondurile europene alocate pentru a aborda aceste provocări și a spori gradul de coordonare a propriilor mecanisme administrative. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului de țară, publicat de Comisia Europeană luni, 6 februarie.

Gradul de interes al cetățenilor pentru politicile Uniunii Europene este în creștere

Conform ultimului sondaj eurobarometru efectuat în luna septembrie pe un eșantion reprezentativ din cele 28 de state (28.150 de cetățeni cu vârste de peste 15 ani), tot mai mulți cetățeni sunt interesați de politicile Uniunii Europene. La interpretarea rezultatelor, trebuie să avem în vedere faptul că perioada derulării sondajului se suprapune  cu perioada intens mediatizată […]

Uniunea energetică pe cale să își îndeplinească obiectivele – 16 propuneri românești pe lista proiectelor de interes comun

Șaisprezece proiecte românești sunt considerate de Comisia Europeană ca fiind de interes comun în vederea atingerii obiectivelor Uniunii energiei. Șase dintre aceste proiecte privesc creșterea capacității de interconectare cu Bulgaria, Serbia și Ungaria, iar zece au ca obiectiv îmbunătățirea sistemului energetic național. Prin includerea lor în listă, proiectele sunt eligibile pentru finanțare prin Mecanismul de […]

Povestea mea. Povestea unui refugiat | Eveniment pentru publicul larg, la Europe Direct Timișoara

Campania UNHCR din acest an își propune să aducă mai aproape de public problemele cu care se confruntă refugiații, arătând că sunt oameni obișnuiți, dar care trăiesc în circumstanțe extraordinare . “Cunoașterea acestor familii remarcabile m-a făcut să realizez că, deși au fost nevoiți să lase totul în urmă când au fost forțați să își […]