În urma încheierii unui acord istoric referitor la Pactul privind migrația și azilul, au început lucrările de transpunere a setului amplu și complex de acte legislative într-o realitate operațională în următorii doi ani. În urma încheierii unui acord istoric referitor la Pactul privind migrația și azilul, au început lucrările de transpunere a setului amplu și complex de acte legislative într-o realitate operațională în următorii doi ani.
Planul comun de punere în aplicare a Pactului privind migrația și azilul, adoptat astăzi, 12 iunie, de Comisie, definește pașii esențiali care fac posibilă instituirea de către toate statele membre a capacităților juridice și operaționale necesare pentru a începe punerea în aplicare cu succes a noii legislații până la jumătatea anului 2026. În plus, agențiile UE vor oferi și ele sprijin operațional și specific statelor membre pe parcursul acestui proces.
Planul comun de punere în aplicare prevede un model pentru planurile naționale de punere în aplicare care trebuie adoptate de statele membre până la sfârșitul acestui an. El reunește activitățile juridice, tehnice și operaționale în 10 componente, pentru a concentra și a facilita eforturile practice de punere în aplicare. Toate componentele sunt fundamental interdependente și trebuie puse în aplicare în paralel.
Planul comun de punere în aplicare va fi prezentat statelor membre în cadrul Consiliului Afaceri Interne, după care va servi drept bază pentru elaborarea planurilor naționale de punere în aplicare ale statelor membre, care trebuie prezentate până în decembrie 2024. Comisia va monitoriza îndeaproape progresele înregistrate în punerea în aplicare a pactului și va raporta periodic Parlamentului European și Consiliului.
Mai multe informații se găsesc în comunicatul de presă aferent.