Tag Archives: educatie

Strategia UE pentru invatamantul superior

Noua strategie europeană îşi propune să atragă studenţi din lumea întreagă şi să le ofere propriilor absolvenţi competenţele de care au nevoie pentru a face carieră la nivel internaţional. În condiţiile în care ţări ca India şi China îşi modernizează universităţile şi fac tot posibilul pentru a atrage studenţi străini, Europa trebuie să ia măsuri […]

Câştigătorii ediţiei 2013 a concursului Europa Jurnaliştilor din Amfiteatre

  Reprezentanța Comisiei Europene în România anunţă rezultatele celei de-a patra ediţii a programului „Europa jurnaliştilor din amfiteatre”, care se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor înscrişi la facultăţile cu profil jurnalistic și de comunicare din România. În total au participat în program şi au fost evaluate 37 proiecte, după cum urmează: – 6 materiale audio […]

Lansarea raportului anual O privire de ansamblu asupra educației 2013

Comisia Europeană a salutat lansarea raportului anual „O privire de ansamblu asupra educației 2013” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care analizează sistemele de educație din 34 de țări membre ale OCDE, inclusiv 21 de state membre ale UE, precum și Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Rusia, Arabia Saudită și Africa de Sud. […]

Studiu – integrarea copiilor migranti in sistemul educational al tarii gazda

Potrivit unui nou studiu comandat de Comisia Europeană, copiii migranți nou-sosiți sunt mai susceptibili să sufere de pe urma segregării și să ajungă în școli mai slab dotate, ceea ce duce la scăderea performanțelor și la o probabilitate ridicată ca acești copii să abandoneze prematur școala. Studiul propune statelor membre să le asigure copiilor migranți […]

Ce inseamna pentru elevii romani a fi tanar in Europa?

Aflata la a doua editie, saptamana educatiei non-formale in scolile si liceele din intreaga tara va avea loc in perioada 1-5 aprilie 2013 si are ca scop implicarea tuturor copiilor prescolari/elevilor si a cadrelor didactice in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor diverse ale acestora, sa puna in valoare talentele si capacitatile acestora in […]