Recent au avut loc o serie de modificari a masurilor de finantare a proiectelor cu fonduri nerambursabile. Modificarile au avut loc in contextul in care, in luna octombrie, Ministerul Fondurilor Europene a aprobat realocarea unor sume importante de bani pentru anumite masuri, in scopul finantarii proiectelor. Programele de finantare vor fi lansate oficial prin evenimente dedicate, in luna noiembrie a anului curent, primele sesiuni de depunere de proiecte urmand sa inceapa in cel mai scurt timp.
Deasemenea, la inceputul lunii noiembrie, guvernul a modificat hotărârea de guvern 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de IMM-uri, introducând punctaje pentru proiectele care vor fi plătite pe schema de minimis, în contextul în care sistemul “primul venit – primul servit”, aplicat anterior, a generat probleme.
In aceeasi saptamana, Guvernul Romaniei a alocat fonduri in valoare de 650 de milioane de lei pentru plata beneficiarilor POSCCE si POSDRU. Astfel, suma asigurata din resurse interne pentru plata beneficiarilor ajunge la 7,6 miliarde de lei, nivel care demonstreaza angajamentul de a sustine implementarea proiectelor si accelerarea absorbtiei fondurilor europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Pentru achitarea sumelor datorate beneficiarilor POSCCE a fost alocata o suma de 400 de milioane de lei. In acelasi timp, pentru efectuarea de plati catre beneficiarii POSDRU au fost alocate fonduri in valoare de 250 milioane de lei.
La inceputul lunii octombrie a.c., datorita masurilor implementate de autoritatile romane, Comisia Europeana a decis reluarea platilor catre Romania pentru ultimul program care mai era pre-suspendat: POSCCE. Anterior, in prima parte a acestui an, Comisia a reluat platile pentru alte trei programe: POSDRU, POR si POS Transport.
Bugetul politicii de coeziune 2014-2020
Zonele Uniunii Europene înregistrează diferenţe importante în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare (măsurat ca PIB pe cap de locuitor), productivitate şi gradul de ocupare a forţei de muncă. UE şi-a asumat sarcina de a reduce aceste diferenţe.
Politica de coeziune a Uniunii Europene are ca obiectiv reducerea diferenţei dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi state membre, pentru a consolida coeziunea economică şi socială. Se bazează în principal pe solidaritate financiară, respectiv redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere. Politica de coeziune este finanţată prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC).
Uniunea Europeana a propus pentru perioada 2014 – 2020 un buget de 1025 miliarde euro, dintre care 376 miliarde euro sunt alocati pentru instrumentelor politicii de coeziune 2014 – 2020, 40 miliarde euro pentru facilitatea Conectarea Europei care finanteaza proiectele transfrontaliere de energie, transport si tehnologia informatiei, iar 649 miliarde merg catre politica de agricultura, cercetare, externe etc.
Suma ce revine României pentru politica de coeziune este de 21,8 miliarde (preţuri 2011), în creştere cu 10% faţă de alocarea 2007-2013 (situată la nivelul de 19,8 miliarde euro).
Linkuri utile: