În rapoartele anuale de profil, Comisia Europeană a evaluat progresele făcute în ultimele 12 luni de ţările aspirante din Balcanii de Vest şi de Turcia. Totodată, executivul comunitar a adoptat şi o nouă strategie de extindere bazată pe trei principii esenţiale: statul de drept, guvernanţa economică şi administraţia publică. În esenţă, Comisia atrage atenţia că niciun stat aspirant nu e pregătit să devină membru în viitorul apropiat.
La prezentarea Raportului anual, comisarul european pentru extindere Štefan Füle a spus : ” Cu cinci ani în urmă ne-am propus să consolidăm credibilitatea şi puterea de transformare a politicii de extindere. Am pus un accent deosebit pe trei piloni : Statul de drept în 2012, guvernanţa economică în 2013 şi în acest an, vom elabora noi măsuri pentru a susţine reforma administraţiei publice şi consolidarea instituţiilor democratice. Astăzi, această abordare dă roade. Procesul este credibil şi aduce rezultate concrete prin reforme care transformă treptat ţările în cauză, aduc stabilitate în imediata vecinătatea. Contribuie la pregătirea ţările canditate pentru aderarea la Uniunea Europeană și la asumarea responsabilităților care le revin. “
Bosnia şi Herţegovina rămâne, potrivit executivului comunitar, pe calea aderării, însă bate pasul pe loc. La fel este şi situaţia Macedoniei. În cazul Muntenegrului au fost deschise mai mult de zece capitole de negocieri, dar reformele trebuie accelerate. Potrivit experţilor de la Bruxelles, Kosovo, trebuie să consolideze statul de drept şi să ajungă, alături de Serbia, la un nou acord de normalizare a relaţiilor.
În privinţa Turciei, stat care încearcă să adere de 27 de ani, comisarul pentru extindere pledează pentru intensificarea negocierilor prin deschiderea sau reluarea unor capitole sensibile, cum sunt drepturile fundamentale, libertate, securitate şi justiţie.
Viitorul preşedinte al Comisiei, Jean Claude Juncker, a declarat deja că în timpul mandatului său de 5 ani este puţin probabil ca Uniunea să se extindă.
Informaţii detaliate despre fiecare dintre ţările candidate:
Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei
Citeste Strategia de extindere si principalele provocari 2014-2015
Sursa: Comisia Europeană