Președintele Jean-Claude Juncker și Comisarul Corina Crețu în dialog cu cetățenii: viitorul României este în UE

  

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, s-a aflat pe 11 mai într-o vizită oficială în România, la finalul căreia a susținut un dialog cu cetățenii. Alături de președintele Comisiei Europene, la discuțiile privind viitorul Uniunii Europene a participat și comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu

Dezbaterea a fost moderată de directorul Calea Europeană, Dan Cărbunaru. Evenimentul a avut loc în data de 11 mai 2017, între orele 16:30 – 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (sala Auditorium, intrarea din strada Știrbei Vodă) și a fost transmis în format LIVE de Calea Europeană.

Pe parcursul evenimentului, s-au discutat teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene și a României, accentul fiind pus pe Cartea albă privind viitorul Europei și marcarea celor 10 ani de la aderarea României la UE.

“E o greșeală că Marea Britanie iese din UE, dar nu știu care este motivul ieșirii lor; nu pot fi mai puternici în afara UE; britanicii vor vedea la autopsie că nu a meritat; Peste câțiva ani niciunul dintre statele membre UE nu va mai face parte din G7 ceea ce înseamnă că ne diminuăm din importanță la nivel global; noi pierdem din populație, pierdem influență politică; cred că există și motive domestice; am cunoscut doi distrugători: Mihail Gorbaciov și prietenul meu, David Cameron, care a distrus Marea Britanie.”

Președintele Juncker a afirmat că au existat greşeli şi din partea Comisiei Europene, dar a adăugat că a cunoscut două mari distrugeri în viaţa sa: distrugerea URSS de către Gorbaciov şi faptul că David Cameron a supus riscului naţiunea britanică. 

El a subliniat totodată că CE este preocupată de reducerea birocraţiei. “Am retras 400 de legi. Lansăm 20 de acte legislative pe an, iar Comisia precedentă – 120. Încercăm să luăm măsuri importante pe chestiuni importante şi decizii mai puţin importante, pe chestiuni mai puţin importante. Unii spun că încercăm să reglementăm totul şi, mai ales, vieţile cetăţenilor. Punem un accent special pe imigraţie”, a precizat Jean-Claude Juncker.

Pentru România, cu care ”are o poveste de dragoste”, președintele Juncker și-a arătat admirația pentru curajul ”românesc”de gândi și acționa, dar și un îndemn pentru a învăța mai bine cum să absoarbă fondurile europene, reducând diferențele în dezvoltarea regiunilor acumulate de-a lungul istoriei.

Președinte Juncker despre tânăra generație: ”Faptul că mulți tineri români pleacă din țară este regretabil; România are nevoie de acești tineri; înțeleg nevoia acestora de a pleca, tinerii contribuie la reputația țării deoarece fac țării lor o imagine onorabilă, dar în momentul în care condițiile materiale se vor îmbunătăți trebuie să se întoarcă pentru că locul loc este aici; cu ajutorul lor România va ajunge să aibă același nivel de trai precum în alte state”

Comisarul Corina Crețu a subliniat importanța dialogurilor Comisiei Europene cu cetățenii – un model ce ar trebui preluat și de societatea românească, precum și nevoia de a îmbunătăți comunicarea pe teme europene, atât pentru a preveni răspândirea știrilor false, cât și pentru a conștientiza societatea românească cu privire la multiplele beneficii ale aderării la Uniunea Europeană. 

Textul integral al Dialogului poate fi accesat pe site-ul Calea Europeană

Următorul dialog al Comisiei Europene cu cetățenii români va avea loc pe data de 17 mai, la Cluj-Napoca.  Invitat: Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics. Citește mai mult pe pagina evenimentului