Legea privind datele: Comisia propune măsuri pentru o economie a datelor echitabilă și inovatoare

Astăzi, 23 februarie, Comisia propune noi norme pentru a preciza cine poate utiliza și accesa datele generate în UE în toate sectoarele economice. 

Legea privind datele va asigura echitatea în mediul digital, va stimula dezvoltarea unei piețe competitive a datelor, va oferi oportunități pentru o inovare bazată pe date, precum și o mai mare accesibilitate a datelor pentru toți. Aceasta va antrena servicii noi, inovatoare, precum și prețuri mai competitive pentru serviciile post-vânzare și pentru repararea obiectelor conectate. Această ultimă componentă orizontală a Strategiei Comisiei privind datele va juca un rol esențial în transformarea digitală, în conformitate cu obiectivele digitale pentru 2030.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: Dorim să oferim consumatorilor și întreprinderilor un control și mai mare asupra a ceea ce se poate face cu datele lor, precizând cine poate accesa datele și în ce condiții. Avem de-a face, așadar, cu un principiu digital esențial care va contribui la crearea unei economii solide și echitabile bazate pe date și va orienta transformarea digitală la orizontul 2030.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: Astăzi facem un pas important în privința deblocării unei multitudini de date industriale în Europa, în beneficiul întreprinderilor, al consumatorilor, al serviciilor publice și al societății în ansamblu. Până acum, s-a utilizat doar o mică parte din datele industriale, iar potențialul de creștere și inovare este enorm. Legea privind datele va garanta faptul că datele industriale sunt partajate, stocate și prelucrate cu respectarea deplină a normelor europene. Aceasta va constitui piatra de temelie a unei economii digitale europene puternice, inovatoare și suverane.

Întocmai ca luminile stradale sau vederile panoramice, datele constituie bunuri neconsumptibile: pot fi accesate de mai multe persoane în același timp și pot fi consumate de nenumărate ori fără ca acest lucru să le afecteze calitatea sau să existe riscul epuizării resurselor. Volumul datelor este în continuă creștere, de la 33 de zettabytes generate în 2018 la 175 de zettabytes preconizate pentru 2025. Este vorba de un potențial neexploatat, 80 % din datele industriale nefiind utilizate vreodată. Legea privind datele abordează aspectele juridice, economice și tehnice care conduc la o subutilizare a datelor. Noile norme vor pune la dispoziție un volum mai mare de date în vederea reutilizării și se preconizează că vor genera o contribuție suplimentară de 270 de miliarde EUR la PIB până în 2028.

Propunerea de Lege privind datele include:

  • măsuri care să le permită utilizatorilor de dispozitive conectate să aibă acces la datele generate de respectivele dispozitive, date care sunt adesea colectate exclusiv de către producători; măsuri care să permită schimbul de astfel de date cu părți terțe pentru a furniza servicii post-vânzare sau alte servicii inovatoare bazate pe date. Propunerea menține stimulentele oferite producătorilor pentru a-i îndemna să continue să investească în generarea de date de înaltă calitate, prin acoperirea costurilor lor legate de transfer și prin excluderea utilizării datelor partajate care sunt în concurență directă cu produsul lor.
  • Măsuri de reechilibrare a puterii de negociere a IMM-urilor prin prevenirea dezechilibrelor contractuale excesive în contractele de schimb de date. Legea privind datele le va proteja de clauzele contractuale abuzive impuse de o parte care dispune de o poziție de negociere mult mai puternică. De asemenea, Comisia va elabora modele de clauze contractuale pentru a ajuta aceste întreprinderi să elaboreze și să negocieze contracte echitabile de partajare a datelor.
  • Mijloace conferite organismelor din sectorul public pentru a accesa și a utiliza datele deținute de sectorul privat care sunt necesare în circumstanțe excepționale, de exemplu în cazul unei urgențe publice, cum ar fi inundațiile și incendiile forestiere, sau pentru a pune în aplicare un mandat legal în cazul în care datele nu ar fi disponibile în alt mod. Este necesar să se ia cunoștință de datele respective pentru a putea răspunde rapid și în condiții de siguranță, reducând totodată la minimum sarcina asupra întreprinderilor.
  • Noi norme care să le permită clienților să treacă efectiv de la un furnizor de servicii de prelucrare a datelor în cloud la altul și să instituie garanții împotriva transferului ilegal de date.

În plus, Legea privind datele revizuiește anumite aspecte ale Directivei privind bazele de date, care a fost creată în anii ’90 pentru a proteja investițiile în prezentarea structurată a datelor. Directiva clarifică în special faptul că bazele de date care se alimentează de la dispozitivele și obiectele internetului obiectelor (IoT) nu ar trebui să beneficieze de o protecție juridică separată. Astfel, se va garanta faptul că datele vor putea fi accesate și utilizate.

Consumatorii și întreprinderile vor putea avea acces la datele dispozitivului lor și le vor putea utiliza pentru servicii post-vânzare și servicii cu valoare adăugată, cum ar fi mentenanța predictivă. Datorită faptului că dispun de mai multe informații, consumatorii și utilizatorii, de exemplu fermierii, companiile aeriene sau societățile de construcții, vor fi în măsură să ia decizii mai bune, de exemplu vor putea achiziționa produse și servicii de calitate superioară sau mai durabile, contribuind astfel la obiectivele Pactului verde.

Întreprinderile și actorii industriali vor dispune de o panoplie mai amplă de date și vor beneficia de o piață competitivă a datelor. Furnizorii de servicii post-vânzare vor fi în măsură să ofere servicii mai personalizate și să concureze pe picior de egalitate cu serviciile comparabile oferite de producători, în timp ce datele pot fi combinate pentru a dezvolta, de asemenea, servicii digitale complet noi.

Astăzi, în sprijinul Strategiei europene privind datele, Comisia a publicat și o prezentare generală a spațiilor europene comune ale datelor care sunt în curs de dezvoltare în diferite sectoare și domenii.

Context

Ca urmare a Legii privind guvernanța datelor, propunerea de astăzi este a doua inițiativă legislativă principală ce decurge din Strategia europeană privind datele din februarie 2020, care urmărește să ajute UE să devină lider în societatea noastră bazată pe date.

Împreună, aceste inițiative vor debloca potențialul economic și societal al datelor și al tehnologiilor în conformitate cu normele și cu valorile UE. Acestea vor crea o piață unică pentru a permite libera circulație a datelor în cadrul UE și între sectoare, în beneficiul întreprinderilor, al cercetătorilor, al administrațiilor publice și al societății în general.

În timp ce Legea privind guvernanța datelor, prezentată în noiembrie 2020 și convenită de colegiuitori în noiembrie 2021, creează procesele și structurile necesare pentru a facilita schimbul de date între întreprinderi, persoane fizice și sectorul public, Legea privind datele clarifică cine poate crea valoare din date și în ce condiții.

O consultare publică deschisă cu privire la Legea privind datele s-a desfășurat în perioada 3 iunie-3 septembrie 2021 și a colectat opinii cu privire la măsurile de asigurare a echității în ceea ce privește schimbul de date și a valorii pentru consumatori și întreprinderi. RezultateleCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent au fost publicate la 6 decembrie 2021. 

Pentru mai multe informații

Legea privind datele – Întrebări și răspunsuri

Legea privind datele – fișă informativă

Legea privind datele – text juridic

Pagină informativă referitoare la Strategia europeană privind datele

Propunere de lege privind guvernanța datelor

Grupul de experți privind schimbul de date între întreprinderi (B2B) și contractele de tip cloud