Aviz motivat
Comisia a decis astăzi, 2 decembrie, să trimită avize motivate României și Greciei pentru netranspunerea Directivei de modificare privind eficiența energetică [Directiva (UE) 2018/2002] în ordinea lor juridică națională. Prezenta directivă urmărește să stabilească un cadru comun de măsuri de promovare a eficienței energetice și stabilește un obiectiv obligatoriu de eficiență energetică pentru UE pentru 2030 de cel puțin 32,5 %. Statele membre au avut obligația ca, până cel târziu la 25 octombrie 2020, să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei.
Nici Grecia și nici România nu au informat Comisia cu privire la dispozițiile adoptate pentru a transpune directiva. Prin urmare, în noiembrie 2020, au fost trimise scrisori de punere în întârziere ambelor state membre, iar acum sunt trimise avize motivate, având în vedere că, până în prezent, Comisiei nu i-au fost comunicate măsuri de transpunere. În absența unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în privința acestor cazuri.
Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Detalii în comunicatul de presă.