În 23 septembrie Parlamentul European, Consiliul și Comisia sărbătoresc lansarea evenimentului anual „Ziua europeană a produselor ecologice”. Aceasta se înscrie în continuarea Planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, adoptat de Comisie la 25 martie 2021, care anunța crearea unei astfel de zile în vederea sensibilizării publicului cu privire la producția ecologică.
Acțiuni
Pentru a stimula consumul, planul de acțiune include acțiuni precum informarea și comunicarea cu privire la producția ecologică, promovarea consumului de produse ecologice, precum și stimularea unei utilizări sporite a produselor ecologice în cantinele publice, prin intermediul achizițiilor publice. Pe lângă aceasta, în vederea creșterii producției ecologice, politica agricolă comună (PAC) va rămâne un instrument-cheie pentru sprijinirea tranziției către agricultura ecologică. Ea va fi completată, de exemplu, prin evenimente de informare și crearea de rețele pentru schimbul de bune practici și printr-o certificare a grupurilor de fermieri, mai degrabă decât a fiecărui fermier în parte. În fine, pentru a spori durabilitatea agriculturii ecologice, Comisia va dedica cel puțin 30 % din bugetul aferent cercetării și inovării în domeniul agriculturii, silviculturii și al zonelor rurale unor acțiuni cu tematică specifică sau relevantă pentru sectorul ecologic.
Detalii în comunicatul de presă.