Protecția consumatorilor: WhatsApp trebuie să informeze mai bine consumatorii cu privire la utilizarea datelor lor cu caracter personal.
Astăzi, 27 ianuarie, Comisia Europeană și rețeaua autorităților naționale de protecție a consumatorilor (CPC) au transmis companiei care deține WhatsApp o scrisoare, solicitându-i să clarifice modificările pe care le-a efectuat în 2021 privind condițiile sale de utilizare și politica sa de confidențialitate și să asigure conformitatea acestora cu legislația UE în materie de protecție a consumatorilor.
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: „WhatsApp trebuie să se asigure că utilizatorii înțeleg cu ce sunt de acord și modul în care se utilizează datele lor cu caracter personal, în special în cazul în care acestea sunt partajate cu parteneri de afaceri. Mă aștept ca WhatsApp să respecte pe deplin normele UE care protejează consumatorii și viața privată a acestora. De aceea am lansat astăzi dialogul oficial. WhatsApp trebuie să reacționeze, până la sfârșitul lunii februarie, cu angajamente concrete privind modul în care vor răspunde preocupărilor noastre.”
În urma unei alerte din partea Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), Comisia și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor, sub conducerea Agenției suedeze pentru protecția consumatorilor, solicită WhatsApp să explice modul în care își respectă obligațiile care îi revin în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor.
Întrebările sunt menite să clarifice: dacă li se furnizează consumatorilor informații suficient de clare cu privire la consecințele deciziei lor de a accepta sau de a refuza noile condiții de utilizare a serviciilor companiei; corectitudinea notificărilor transmise de WhatsApp în cadrul aplicației, care îi determină pe consumatori să accepte noile condiții și politica de confidențialitate; și dacă consumatorii au posibilitatea de a se familiariza în mod adecvat cu noile condiții înainte de a le accepta. Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor sunt, de asemenea, preocupate de schimbul de date cu caracter personal ale utilizatorilor între WhatsApp și părți terțe sau alte societăți Facebook/Meta.
WhatsApp trebuie să colaboreze cu Comisia și cu autoritățile până la sfârșitul lunii februarie.
Mai multe informații despre modul în care Comisia colaborează cu autoritățile de protecție a consumatorilor pentru a investiga și a combate încălcările legislației UE privind protecția consumatorilor sunt disponibile aici.