Summit UE pe tema integrarii romilor – 4 aprilie 2014, Bruxelles

integrarea_romilorPoliticienii si liderii locali, nationali si ai UE se vor intalni cu reprezentanti ai societatii civile in cadrul unei reuniuni care va avea loc la Bruxelles, la data de 4 aprilie, pentru a discuta progresele inregistrate in ceea ce priveste integrarea romilor in intreaga Europa. Obiectivul acestui summit este de a face un bilant al modului in care sunt puse in aplicare strategiile nationale privind romii prezentate anual de statele membre in temeiul cadrului UE si de a analiza daca acestea imbunatatesc in practica conditiile de trai ale comunitatilor rome.

Printre vorbitori se vor numara presedintele Comisiei Europene, dl José Manuel Barroso, presedintele Romaniei, dl Traian Basescu, viceprim-ministrul Bulgariei, dna Zinaida Zlatanova, precum si ministri si secretari de stat din alte noua state membre ale UE. Printre vorbitorii din afara sferei guvernamentale se numara dl George Soros, presedintele Fundatiei pentru o Societate Deschisa, si dl Zoni Weisz, supravietuitor al holocaustului romilor.

Cel de al treilea summit la nivelul UE consacrat romilor coincide cu evaluarea din 2014 a Comisiei Europene privind progresele inregistrate in punerea in aplicare a strategiilor nationale de integrare a romilor. Este cel mai important raport elaborat pana in prezent de la instituirea cadrului UE, care prezinta progresele inregistrate in statele membre incepand din 2011. in evaluare se va sintetiza situatia din cele 28 de state membre in domeniile-cheie pe care le reprezinta educatia, ocuparea fortei de munca, asistenta medicala si locuintele, precum si situatia privind combaterea discriminarii si utilizarea fondurilor si se vor formula recomandari. Constatarile vor fi utilizate, de asemenea, in cadrul procesului anual al semestrului european pentru coordonarea politicii economice care poate avea ca rezultat formularea de catre UE a unor recomandari specifice fiecarei tari in ceea ce ii priveste pe romi. Acest ciclu anual contribuie la asigurarea faptului ca integrarea romilor se mentine cu fermitate si in mod continuu pe agenda europeana.

Summitul UE consacrat romilor va avea loc la Bruxelles, la data de 4 aprilie 2014 (a se vedea proiectul de program din anexa). Aproximativ 500 de reprezentanti ai institutiilor UE, ai guvernelor si ai parlamentelor nationale, ai organizatiilor internationale, ai societatii civile (inclusiv ai organizatiilor romilor), precum si ai autoritatilor locale si regionale isi vor exprima opiniile cu privire la ceea ce s-a realizat pana in prezent si la modalitatile de a imbunatati si mai mult integrarea romilor in viitor.

Summitul din acest an se va concentra asupra a trei provocari pentru a imbunatati integrarea romilor la nivel local: asigurarea faptului ca politicile sunt favorabile incluziunii tuturor romilor la nivel local; facilitarea directionarii finantarii UE catre nivelul local si regional pentru a sustine integrarea romilor si transformarea in realitate locala a integrarii romilor in tarile implicate in procesul de aderare. O serie de primari din mai multe state membre si tari candidate vor participa la summit (a se vedea lista participantilor din anexa).

Evenimentul va fi transmis in direct pe internet.

Integrarea romilor este mai mult decat o datorie in materie de incluziune sociala. De asemenea, aceasta are un impact economic pozitiv in special in statele membre in care exista o minoritate roma importanta. in multe tari, romii reprezinta un procent semnificativ si tot mai mare din populatia de varsta scolara si din forta de munca viitoare. Pentru ca romii sa isi poata utiliza capitalul uman si sa participe in mod activ si in conditii de egalitate la economie si la societate, politicile eficiente de activare a fortei de munca si serviciile individualizate si accesibile de sprijinire a romilor aflati in cautarea unui loc de munca sunt fundamentale.

Incluziunea sociala si integrarea comunitatilor rome constituie o responsabilitate comuna a statelor membre si a Uniunii Europene. Comisia monitorizeaza progresele realizate de statele membre prin intermediul cadrului UE pentru strategiile nationale de integrare a romilor.

Comisia convoaca in mod periodic o retea de coordonatori responsabili de supravegherea strategiilor nationale de integrare a romilor din toate cele 28 de state membre ale UE pentru a discuta despre progresele inregistrate si despre provocarile viitoare (MEMO/14/107). Summiturile consacrate romilor sunt organizate in scopul de a face un bilant al realizarilor inregistrate la nivelul UE in ceea ce priveste incluziunea romilor si de a reinnoi angajamentele.

in raportul sau din 2013, Comisia Europeana a invitat statele membre ale UE sa puna in aplicare strategii nationale menite sa imbunatateasca integrarea economica si sociala a romilor in Europa (IP/13/607). Statele membre au elaborat aceste planuri ca raspuns la cadrul UE pentru strategiile nationale de integrare a romilor, adoptat de Comisie la 5 aprilie 2011 (a se vedea IP/11/400, MEMO/11/216) si aprobat de liderii UE in iunie 2011 (IP/11/789). in decembrie 2013, statele membre au adoptat, de asemenea, in unanimitate primul instrument juridic privind integrarea romilor, o Recomandare a Consiliului , prin care se angajau sa accelereze integrarea economica si sociala a comunitatilor rome (IP/13/1226).

Comisia va evalua in continuare progresele inregistrate de statele membre in ceea ce priveste integrarea romilor, in special in tarile cu o populatie roma numeroasa, in cadrul semestrului european 2014. in 2013, cinci state membre au primit recomandari specifice fiecarei tari privind punerea in aplicare a strategiilor nationale de integrare a romilor si privind rationalizarea masurilor referitoare la romi (Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Romania, Slovacia).

Statele membre au la dispozitie fonduri ale UE pentru a finanta proiecte de integrare sociala, inclusiv in vederea imbunatatirii integrarii romilor in domenii cum ar fi educatia, ocuparea fortei de munca, locuintele si sanatatea. in total, aproximativ 26,5 miliarde EUR au fost furnizate pentru proiecte de incluziune sociala in perioada 2007-2013. in cadrul noii perioade financiare 2014-2020, statele membre trebuie sa rezerve pentru incluziunea sociala cel putin 20% din alocarea care le revine in cadrul Fondului social european. Scopul este de a se asigura resurse financiare corespunzatoare pentru integrarea romilor. Statele membre sunt responsabile de gestionarea acestor fonduri, inclusiv de selectarea proiectelor specifice.

Summit-ul din 2014 consacrat romilor va fi o ocazie de a confirma angajamentul politic al tuturor statelor membre si al societatii civile, precum si de a continua pe calea deschisa odata cu instituirea cadrului UE.

sursa: Reprezentanta Comisiei Europene