Europa nu reuşeşte să controleze industria înfloritoare a materialelor microscopice, fiind deja învinuită că nu a acordat suficientă atenţie milioanelor de decese provocate de azbest. În ciuda unor avertizări cu privire la daunele pe care unele nanomateriale le-ar putea provoca, guvernele UE încă reacţionează mult prea lent la semnele unor posibile pericole ecologice mortale, relatează Independent.co.uk.
În termeni generali, nanomaterialele sunt substanțe sau materiale care sunt fabricate și utilizate la scară foarte mică (până la 10.000 de ori mai mic decât diametrul unui fir de păr uman) chimice. Nanomaterialele sunt dezvoltate pentru a prezenta caracteristici noi (cum ar fi rezistenţă, reactivitate chimică sau conductivitate crescute), comparativ cu același material fără caracteristici nanometrice. Diferite nanomateriale pot fi dezvoltate din aceeași substanță chimică prin manipularea caracteristicilor fizice sau particule de suprafață ale materialului la scară nano. Uneori, aceste nanomateriale diferite sunt numite “nanoforme” ale aceleiaşi substanțe, în analogie cu cele mai multe forme clasice de substanță de exemplu, gaz, lichid, pulbere.
Sute de produse care conțin nanomateriale sunt deja în uz. Exemplele sunt baterii, acoperiri, îmbrăcăminte anti-bacteriene, etc Analiştii se aşteaptă ca pieţele să crească la sute de miliarde de euro până în 2015. Nano invenţiile vor fi regăsite în multe sectoare, inclusiv domeniul sănătății publice, ocupării forței de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, societății informaționale, industrie, inovare, mediu, energie, transport, securitate și spațiu.
Nanomaterialele au potențialul de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la competitivitatea industrială în Europa. Cu toate acestea, în lumina cunoștințelor și opiniile comitetelor consultative științifice UE și ale evaluatorilor independenți, nanomaterialele sunt similare substanțelor chimice normale, unele putând fi toxice, iar altele nu. Posibilele riscuri pentru sănătatea umană sau mediu sunt legate de nanomateriale specifice și utilizări specifice ale acestora. Prin urmare, nanomaterialele necesită o evaluare a riscurilor, care ar trebui să fie efectuată de la caz la caz, pe baza informaţiilor pertinente.
Nanomaterialele, particule mici cât o miliardime de metru, nu sunt reglementate în prezent în niciun fel în UE, în ciuda temerilor existente cu privire la efectul posibil pe care ar putea să îl aibă asupra sănătăţii.
Un studiu important, publicat de Agenţia Europeană a Mediului, a spus că guvernele europene sunt “paralizate de analiză” şi nu reuşesc să acţioneze corespunzător: “Au trecut 20 de ani de când au fost prezentate primele indicii cu privire la daunele pe care le pot produce nanomaterialele. S-a dezvoltat un volum tot mai mare de studii despre cum interacţionează nanomaterialele cu celulele, mamiferele şi organismele acvatice. Cu toate acestea, guvernele cer în continuare şi mai multe informaţii în loc să acţioneze asupra problemei”.
Nanotuburile de carbon, mici bucăţi de carbon utilizate pentru a întări tot felul de materiale, au fost identificate ca factori provocatori ai unor probleme de sănătate asemănătoare cu cele cauzate de azbest, atunci când sunt inhalate. Cercetarea arată că nanotuburile de carbon lungi, care sunt asemănătoare ca formă cu fibrele de azbest, provoacă creşteri pre-canceroase pe plămâni.
Nanoargintul, ale cărui proprietăţi antibacteriene îl fac să fie folosit în orice produs, de la dezinfectant la şosete, a fost evidenţiat în raportul agenţiei, care spune că ar putea afecta mediul, dacă ajunge în sursele de apă. Studii anterioare sugerează că nanoargintul din apă dăunează sănătăţii şi fertilităţii peştilor şi algelor, ceea ce ar putea afecta foarte mult ecosistemele.
Mai mult despre nanotehnologii >
Participa la Consultarea publica cu privire la Anexele REACH cu nanomateriale