Noul Program al UE de încurajare a consumului de fructe și legume în școli a fost lansat la 1 august, și va fi pus în aplicare în întreaga Uniune începând cu prima zi a anului școlar 2017/2018.
Având ca obiectiv promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor, programul va include distribuirea de fructe, legume și produse lactate, precum și programe educaționale specifice care să le explice copiilor importanța unei bune alimentații și modul în care sunt produse alimentele.
Acest program unic reunește și optimizează proiectele existente, care, anul trecut, au inclus printre beneficiari peste 20 de milioane de copii. Deși participarea este facultativă, toate cele 28 de state membre au indicat că vor lua parte la această inițiativă în anul școlar 2017/2018.
Școlarii vor primi cu prioritate fructe proaspete, legume și lapte de consum. Se pot distribui și produse prelucrate, precum supe, compoturi de fructe, sucuri, iaurturi și brânzeturi, dacă această opțiune este aprobată de autoritățile naționale sanitare. Nu sunt permise adaosurile de zahăr, sare și grăsimi, cu excepția cazului în care autoritățile naționale din domeniul sănătății autorizează cantități limitate.
Pe lângă decizia privind modalitatea exactă de implementare a programului, cum ar fi includerea unor măsuri educative tematice și a altor produse agricole, statele membre au posibilitatea de a completa ajutorul oferit de Uniune cu un ajutor național pentru finanțarea programului.
De la 1 august 2017, cele două programe – Programul de încurajare a consumului de fructe și legume în școli și Programul de distribuire a laptelui în școli – sunt grupate într-un singur cadru juridic, iar beneficiarii sunt peste 20 milioane de copii. Noile norme urmăresc o eficiență sporită, un sprijin mai bine concentrat și o dimensiune educațională îmbunătățită.
Dintr-un total de 145 mil. euro alocate programului pentru fructe și legume în școli, România va primi 6.8 milioane, iar din cele 105 mil. euro alocate programului pentru lapte în școli, Romaniei îi revin aproape 11 mil.
Sursa: Comunicat de presă al CE