Situația de nereciprocitate în materie de vize cu SUA, Canada și Brunei

vizeComisia Europeană a adoptat marți, 12 aprilie, o comunicare politică privind starea actuală și calea de urmat în ceea ce privește situația de nereciprocitate cu anumite țări terțe în politica de vize. Astfel, SUA, Canada și Brunei continuă să aplice obligativitatea vizelor pentru cetățenii anumitor state membre ale UE, deși resortisanții lor beneficiază de exceptare de la un astfel de regim în întreaga UE. În prezent, regimul obligativității vizelor este aplicat de Canada pentru cetățenii din Bulgaria și România, și de SUA pentru cetățenii din Bulgaria, Croația, Cipru, Polonia și România. Brunei aplica un regim de vize obligatorii cetățenilor croați.

Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru afaceri interne, migrație și cetățenie, a declarat: “Reciprocitatea în materie de vize constituie un element fundamental al politicii comune a UE în acest domeniu. Cetățenii UE se așteaptă, pe bună dreptate, să călătorească fără viză în orice țară terță ai cărei resortisanți pot intra în spațiul Schengen fără viză. Comisia a evaluat consecințele juridice, politice și economice ale unei posibile suspendări temporare a exceptării de la regimul obligativității vizelor cu SUA, Canada și Brunei și a invitat Parlamentul European și Consiliul să își exprime pozițiile cu privire la calea de urmat. Reciprocitatea deplină privind exonerarea de vize va rămâne o prioritate pe agenda relațiilor noastre bilaterale cu aceste țări și vom continua să urmărim obținerea unui rezultat echilibrat și echitabil.”

În aprilie 2014, Comisia a primit notificări cu privire la cazuri de nereciprocitate cu Australia, Brunei, Canada, Japonia și SUA. Situația de nereprocitate cu Australia și Japonia a fost rezolvată între timp. Brunei a notificat Comisiei Europene decizia de renunțare la obligativitatea vizelor pentru cetățenii croați în data de 13 aprilie 2016.

Context

Reciprocitatea în ceea ce privește exceptarea de la obligativitatea vizelor este un principiu al politicii comune în materie de vize. In temeiul dispozițiilor adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în 2001, în cazul în care țările terțe nu renunță, în termen de 24 de luni, la nereciprocitate, această situație poate fi motiv de suspendare a exonerării de vize de care beneficiază cetățenii țărilor terțe respective. Orice astfel de decizie trebuie să țină seama de consecințele acestei suspendări asupra relațiilor externe ale UE și ale statelor sale membre.

În cadrul mecanismului de reciprocitate, Comisia a adoptat deja trei rapoarte de evaluare a situației: la 10 octombrie 2014, la 22 aprilie 2015 și la 5 noiembrie 2015.

sursa: Reprezentanta Comisiei Europene