Peste 137,000 dintre cei aproape 1,9 milioane de semnatari ai inițiativei cetățenești “Unul dintre noi/One of Us” sunt din România. Această inițiativă a fost una dintre primele inițiative cetățenești europene înregistrate în Uniunea Europeană.
Inițiativa cerea Uniunii să înceteze finanțarea activităților care presupun distrugerea embrionilor umani, în particular în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătății publice. În acest sens, ea solicita modificarea normelor incluse în Regulamentul financiar, în Regulamentul de gestionare a programului Orizont 2020 și în cel de gestionare a Instrumentului de Cooperare pentru Dezvoltare (ICD).
Comisia Europeană s-a întâlnit și a discutat cu organizatorii inițiativei în data de 9 aprilie 2014, apoi a realizat o analiză aprofundată a cererii acestora. În urma acestei analize, Comisia a decis să nu înainteze o propunere legislativă, având în vedere faptul că actualul cadru de finanțare, care a fost recent dezbătut și aprobat de statele membre ale UE și de Parlamentul European, este cel adecvat.
Organizatorii s-au intalnit cu reprezentantii Comisiei in data de 9 aprilie, iar ulterior au participat la o audiere publica in Parlamentul European in data de 10 aprilie. Comisia a concluzionat ca actualul cadru de finantare, care a fost recent dezbatut si aprobat de statele membre ale UE si de Parlamentul European, este cel adecvat.
Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare si stiinta, a declarat: „Am examinat aceasta initiativa cetateneasca si i-am acordat intreaga atentie cuvenita. Cu toate acestea, statele membre si Parlamentul European au convenit sa continue finantarea cercetarii in acest domeniu in mod justificat. Celulele stem embrionare au caracteristici unice si ar putea fi la originea unor tratamente prin care se salveaza vieti, ceea ce in prezent se studiaza deja in cadrul unor trialuri clinice. Comisia va continua sa aplice cercetarii finantate de UE normele si restrictiile etice stricte aflate in vigoare, incluzand faptul ca nu vom finanta distrugerea embrionilor.”
În perioada 2007 – 2013, UE a finanțat 27 de proiecte de colaborare în cercetarea medicală care a implicat utilizarea de celule stem embrionare umane, contribuția de la bugetul UE fiind de 156,7 milioane EUR. Cheltuielile totale cu cercetarea medicală în cursul aceleiași perioade au fost de aproximativ 6 miliarde EUR. Prioritățile finanțării de către UE în domeniul sănătății sunt stabilite împreună cu guvernele țărilor partenere, accentul fiind pus pe îmbunătățirea și facilitarea accesului la sistemele lor naționale de sănătate. Între 2008 și 2012, UE a cheltuit în domeniul sănătății 3,2 miliarde EUR din fondurile de dezvoltare. Din această sumă, 1,5 miliarde EUR au fost cheltuite în domeniul sănătății materne, neonatale și pediatrice, 87 milioane EUR în domeniul sănătății reproducerii, iar 17 milioane EUR în cel al planificării familiale.
Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene “Inițiativă a cetățenilor europeni: Comisia Europeană răspunde inițiativei „Unul dintre noi””
Pagini utile
- Întrebări și răspunsuri
- Link către comunicare
- Pagina de internet a inițiativei cetățenești europene
- Pagina de internet a inițiativei „Unul dintre noi”