Reconcilierea vietii de familie cu cea profesionala pentru anul European 2014

Licia Ronzulli takes part with her daughter Victoria in a voting session at the European Parliament in Strasbourg

Pe parcursul timpului, femeia şi-a câştigat locul atât pe plan social, profesional, educaţional, dar şi sexual alături de bărbat. Treptat, reprezentanta genului frumos şi-a părăsit rolul strict casnic şi a descoperit afilieri pe domenii diametral opuse. Desigur că unele ţări au grabit şi susţinut mai mult această perioadă de tranziţie. Luăm un exemplu datând din 2010 din Sala de vot a Parlamentului European, unde Licia Ronzulli şi-a adus bebeluşul de câteva săptămâni la servici. În timp ce copilul dormea liniştit, deputata şi-a exercitat atribuţiile de deputată europeană alături de colegi.

Acest gest a primit aplauze din partea colegilor, pentru că a venit sa voteze cu fetita in brate, un fapt ce s-a transformat intr-un simbol al problemelor cu care se confrunta femeile pentru a armoniza viata profesionla cu cea de familie. “Mă aflu aici cu fiica mea Vittoria, pentru a atrage atenţia, printr-un gest simbolic, asupra tuturor problemelor pe care le au femeile care nu pot reconcilia perioada de graviditate cu munca, viaţa lor profesională şi pe cea de familie…”, a declarat Ronzulli in fata colegilor. Ronzulli a reusit astfel performanta de a pune intr-un singur gest, o intreagă teorie despre politicile care le privesc exclusiv pe femei.

Este ciudat. Noi muncim mult in Parlamentul European – in directia reconcilierii vietii de familie cu cea profesionala – dar in presa nu a existat deloc interes pentru acest aspect. Apoi, am venit cu bebeluşul si toată lumea vrea sa imi ia interviu”, spune Lucia Ronzolli, potrivit The Guardian. “Nu a fost neaparat un gest politic. A fost in primul rand un gest matern – am vrut sa stau mai mult cu fetita mea si sa le reamintesc oamenilor, ca sunt femei ce nu au aceasta posibilitate, de a-si aduce copiii la serviciu si de aceea trebuie sa facem ceva”.
Morala acestui gest este insasi actiunea: totul este posibil daca exista vointa. Dupa cum spuneam la inceput, unele tari sprijina mai mult astfel de actiuni decat altele. Mihaela Miroiu (profesor universitar la Scoala Nationala de Studii Politice si activista pentru drepturile femeilor) a declarat intr-o dezbatere cu aceasta tema: “Nu ne e totuna cine ne reprezinta. Prezenta femeilor in politica nu inseamna automat reprezentarea femeilor in politica. De cele mai multe ori, ele isi asuma agendele sefilor de partid si sunt complet obediente fata de acestea”. De asemenea, studiile arata ca doar in momentul in care femeile reusesc sa detina o majoritate consistenta in forumurile legislative si executive, acestea pot sa orienteze interesul politic si catre probleme specifice. In acest moment, femeile in politica romaneasca detin un procent de sub 11%, ceea ce rivalizeaza doar cu situatia Tarilor Lumii a Treia.

In contrast, nu cu mult timp in urma, cabinetul executiv elevetian a obtinut o majoritate feminia, pentru prima data in istorie, la mai putin de patru decenii dupa ce Elvetia a fost ultima tara europeana care a a acordat femeilor dreptul de vot (1971).

In Romania se adopta politica pasilor marunti:  Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a organizat vineri, 20 septembrie 2013 masa rotundă cu tema “Oportunități şi obstacole în atingerea obiectivelor Agendei Europa 2020 din perspectiva reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională”, potrivit unui comunicat al MMFPSPV.
Evenimentul a fost organizat la Bucureşti în cadrul proiectului “Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.  Dezbaterea a avut in vedere discutarea programelor si politicilor nationale dar si europene asupra reconcilierii vieții familiale cu cea profesională; promovarea celor mai bune practici în domeniu; rolul angajatorilor, al autorităţilor publice şi al societăţii civile în procesul work-life ballance.

In afara acestui eveniment in intreaga tara se organizeaza intalniri si workshopuri unde se doreste gasirea solutii la aceasta problematica si se dezbat problemele existente pe planul profesional si familial. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează înscrieri pentru următoarele cursuri: Dezvoltare personală în vederea carierei şi Reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională. Cursurile, derulate prin POSDRU, sunt acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor si prin urmare,  sunt gratuite pentru participanti.

Care problemă va fi considerată prioritară?

În data de 07 februarie 2013, mai mult de jumătate din Parlamentul European (388 semnături) au susţinut oficial declaraţia prin care COFACE (Confederation of Family Organisations in the European Union) solicită ca anul 2014 să fie Anul european pentru reconcilierea vieţii profesionale și de familie. Cu sprijin din partea preşedinţiilor irlandeză, lituaniană și greacă, și cu autorizarea primită din partea Parlamentului European, COFACE și membrii săi au fundamentat cererea adresată președintelui Comisiei și șefilor statelor membre ale UE, în care arată că 2014 ar trebui să fie desemnat oficial drept Anul european pentru concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie.

În acelaşi timp, există şi o nouă propunere, venind de aceasta data tocmai din partea Parlamentului European, pentru ca 2014 să fie desemnat Anul European al Reducerii risipei de alimente. Vom afla curand care va fi câştigătorul acestei curse, inscriindu-se in seria anilor europeni, 2010- Anul european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, 2011 – Anul european al voluntariatului, 2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, şi 2013, Anul european al cetăţenilor.

 

Linkuri utile:

Cinci motive pentru a adera la declaratia 32, ce propune ca anul 2014 sa fie declarat “Anul European al reconcilierii vietii de familie cu cea profesionala” (lb romana)

Autor: AG, MC