IPP: INVITAŢIE CURS POLITICI PUBLICE 26 – 27 iunie Timisoara

Profesionalizarea proceselor decizionale în administrația publică locală astfel încât rezultatele obținute să răspundă cât mai bine nevoilor cetățenilor, să reprezinte în mod echilibrat interesele tuturor stakeholder-ilor vizați în mod direct/indirect de respectiva politica publică și să integreze principii de alocare eficientă și sustenabilă a resurselor publice constituie un imperativ la acest moment. Se întâmpla frecvent ca organizații neguvernamentale sau alți actori interesați să reclame lipsa de transparență în adoptarea unor acte normative locale, lipsa de predictibilitate în organizarea ședințelor de consiliu, lipsa de consistență a expunerilor de motive a unor măsuri promovate în consiliile locale, fapt care duce la o situație generalizată de lipsă de încredere a cetățenilor în calitatea actului de guvernare locală.

În acest context, Institutul pentru Politici Publice (IPP) și Asociația Municipiilor din România (AMR) relansează seria de cursuri specializate în domeniul politicilor publice, punând la dispoziția celor interesați resursele Centrului de Suport de care dispune.

Participanți și Program

Cursurile din acest an se adresează reprezentanților societății civile din ţară (8 sesiuni de instruire regionale) şi va oferi posibilitatea acestora de a-şi consolida cunoştinţele privind principiile şi regulile de bază în planificarea şi evaluarea politicilor publice, cu aplicabilitate la măsuri concrete de politică publică.

Accesul este gratuit, cursul la care vă invităm să nominalizați un reprezentant al organizației urmând a avea loc miercuri și joi, 26 și 27 iunie a.c., cu începere de la orele 15:00 în data de 26 iunie (conform Agendei ataşate), în Timișoara, Hotel Royal Plaza (Strada Lorena 1).

Cursul va îmbina elemente teoretice de bază despre etapele necesare elaborării unei politici publice, metode de planificare și evaluare, măsuri de urmărire a impactului politicilor cu exerciţii practice plecate din activitatea curentă a autorităţilor locale. Cursanții vor beneficia de prezentări interactive pe parcursul cursului precum și de materiale suport care pot fi utilizate în activitatea lor viitoare. De asemenea, participanţii vor beneficia de o diplomă de participare, dar și de posibilitatea ca ulterior, punând în practică parte din cunoștințele acumulate, să solicite asistență tehnică IPP, în materia implementării și gestionării procesului de politici publice. Cursul va fi susținut de către specialişti cu bogată experiență în monitorizarea efectelor concrete pe care politicile publice importante elaborate în România le-au avut în plan local și central în ultimii ani.

Detalii privind programul: Agenda ONG Timișoara

Termen pentru înscriere: 19 iunie a.c.

Pentru înscriere, participanții sunt rugați să transmită CV-ul și formularul de înscriere completate. Organizatorii vor asigura decontul cheltuielilor pentru cazare si transport, pentru cei care vin din altă localitate.

Informații suplimentare la 0729.81.98.76 sau pe email: alexandra@ipp.ro, persoană de contact – Alexandra Soci, IPP.