Noile norme convenite astăzi vor asigura introducerea armonioasă a noilor măsuri privind TVA pentru comerțul electronic convenite în decembrie 2017, care vor intra în vigoare în ianuarie 2021. Noile norme ar trebui, de asemenea, să ajute statele membre să recupereze pierderile de venituri fiscale anuale de 5 miliarde EUR din acest sector – cifră care ar urma să se ridice la 7 miliarde EUR până în 2020.
Miniștrii afacerilor economice și financiare din UE au luat această decizie în cursul reuniunii de la Bruxelles din această dimineață.
Combaterea nerespectării normelor în materie de TVA în ceea ce privește vânzările facilitate de platformele online
Companiile din țări terțe, inclusiv cele care utilizează depozite sau așa-numitele „centre de executare a comenzilor” în UE, pot vinde bunuri consumatorilor din Uniune prin intermediul piețelor online. Adesea, poate fi dificil pentru autoritățile fiscale să perceapă TVA datorată pentru aceste bunuri.
Potrivit măsurilor convenite în decembrie 2017, se va considera că piețele online acționează în calitate de vânzător atunci când facilitează vânzări de bunuri cu o valoare de până la 150 EUR pentru clienți din UE de către companii din afara UE care utilizează platforma lor.
Un nou sistem în materie de TVA pentru comercianții online
Normele de punere în aplicare convenite astăzi vor asigura, de asemenea, disponibilitatea unui nou sistem de TVA pentru toate companiile care vând bunuri online începând cu 2021. Normele introduc noi elemente de bază ale sistemului de care vor avea nevoie companiile online pentru a beneficia pe deplin de piața unică a UE.
Portalul electronic actualizat pentru TVA sau „ghișeul unic” pentru companii introdus prin aceste măsuri va permite companiilor care vând bunuri online clienților lor să își îndeplinească obligațiile în materie de TVA în UE prin intermediul unui portal online ușor de utilizat, în propria lor limbă.