În timp ce criza din Yemen continuă să se înrăutăţească, Uniunea Europeană promite să aloce 107.5 milioane de euro într-un fond nou pentru 2018 ca să ajute civilii din întreaga ţară.
Anunţul a fost făcut la o conferinţă pentru soluţionarea crizei umanitare din Yemen, care a avut loc la Geneva în data de 3 aprilie. De la începutul crizei în 2015 şi până în prezent, fondurile alocate de către EU pentru Yemen se ridică la 438.2 milioane de euro.
Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, care a vorbit la evenimentul de la Geneva, a declarat: “Uniunea Europeană este dedicată cauzei de a-i ajuta pe cei afectaţi de conflictul din Yemen. Pentru a salva vieţi pe câmpul de luptă, părţile implicate în conflict trebuie să asigure accesul sigur, liber şi continuu la toate comunităţile afectate din Yemen. Facilitarea importurilor comerciale prin toate porturile din Yemen este esenţială. O soluţie politică trebuie găsită de urgenţă pentru a încheia acest conflict care a cauzat suferinţa a milioane de oameni.”
Comisarul pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Naven Mimica, a adăugat: “Yemen continuă să sufere din cauza efectelor devastatoare ale conflictului. UE îi va ajuta pe oameni să supravieţuiască şi îi va susţine pe calea rezistenţei, a regenerării şi a încrederii în sine. Noi vom susţine comunităţile vulnerabile şi pe cei intern strămutaţi în mod special, echipându-i cu instrumente pentru creşterea neivelului de trai în vederea depăşirii crizei curente.”
Conform anunţului, 37 milioane de euro sunt destinate asistenţei umanitare de urgenţă pentru acordarea ajutorului în sectoare precum sănătatea, nutriţia, siguranţa alimentară, protecţie, adăpost, apă şi salubritate. Alte 66 de milioane de euro sunt destinate ajutorului pentru dezvoltare în vederea încurajării rezistenţei şi tentativelor timpurii de recuperare, inclusiv pentru furnizarea serviciilor de bază şi un nivel de trai mai bun. 4.5 milioane sunt de la instrumentul care contribuie la stabilitate şi pace (IcSP), care va pregăti fundamentul pentru oraşe mai durabile odată ce conflictul se va sfârşi şi va asigura o susţinere flexibilă şi eficientă a procesului de obţinere a păcii şi al tranziţiei politice care va urma.
Fondurile acordate Yemenului de către UE au contribuit la soluţionarea problemelor cauzate de declanşarea epidemiei de holeră în ţară, prin distribuirea hranei prin intermediul Programulului Alimentar Mondial, precum şi prin susţinerea capacităţii logistice şi de transport de către serviciile umanitare aeriene ale ONU.
Context
Angajamentul Uniunii Europene constă dintr-un pachet autorizat de 41.5 milioane de euro şi o alocaţie adiţională de 66 milioane care trebuie supusă procedurilor relevante de autorizare în Consiliul şi în Parlamentul European.
În martie 2015, în Yemen s-a declanşat un conflict armat pe scară largă. După 3 ani de conflict, situaţia umanitară disperată din ţară s-a deteriorat semnificativ. Conflictul care încă mai continua, distrugerea infrastructurii de bază, combinată cu colapsul economic şi al sistemului financiar, a limitat aspru importul de hrană, medicamente şi combustibil. Sectorul sănătăţii este, de asemenea, pe cale de a falimenta. Se estimează că aproximativ 22.2 milioane de oameni (75% din populaţie) au nevoie de asistenţă umanitară sau protecţie.
Link-uri utile:
Video 26 martie 2018 Yemen Education 3 years conflict SOCIAL INT HD
Video 28 martie 2018 Yemen Education 3 years conflict SOCIAL HD – copiii care abandoneaza scoala, tinte usoare pentru recrutorii militari
BBC | Yemen crisis: Who is fighting whom?
Sursa: Comisia Europeană – Conferinţă de presă, 3 aprilie 2018