Comisia Europeană împreună cu oameni de știință și factori de decizie politică din cele 14 țări din regiunea Dunării au lansat șase grupuri științifice menite să sprijine dezvoltarea economică în regiune. Cele șase grupuri se vor axa pe domeniile următoare: apă, terenuri și sol, bioenergie, aer, schimbul de date și armonizarea acestora și specializarea inteligentă. Prezentate la reuniunea la nivel înalt care a avut loc la Bratislava, grupurile respective vor furniza dovezi științifice în sprijinul Strategiei pentru regiunea Dunării și vor promova cooperarea științifică în întreaga regiune. La evenimentul de lansare au participat, printre alții, prim-ministrul slovac Robert Fico și vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič (MEMO/13/441).
În discursul ținut cu ocazia lansării, Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: „Strategia UE pentru regiunea Dunării își propune să impulsioneze creșterea și crearea de locuri de muncă în regiune printr-o mai bună elaborare a politicilor și o finanțare mai eficientă. Știința poate să aducă un ajutor real prin furnizarea de date bazate pe elemente concrete către factorii de decizie politică, ajutându-i să ia decizii în cunoștință de cauză pentru o regiune care se mândrește cu diversitatea sa geopolitică și economică impresionantă.”
Comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat:„Acesta este un excelent exemplu de cooperare transnațională pe plan științific și politic, stabilind un punct de referință pentru UE și în afara acesteia. Aceste grupuri pot stimula performanța științifică și economică din regiune.”
Grupurile în domeniul apei, al terenurilor și solului, al bioenergiei și al aerului vor examina aceste resurse esențiale în raport cu nevoile identificate: protecția mediului, irigarea, dezvoltarea agricolă și energia. Grupul responsabil cu datele este menit să faciliteze armonizarea și schimbul de date clare și comparabile în domenii precum biodiversitatea, morfologia râurilor, riscurile de inundații și de secetă, solurile, culturile sau resursele și potențialul energetic. De asemenea, acesta va înființa un punct de acces la date comun pentru întreaga regiune, prima versiune operațională a acestuia urmând a fi disponibilă până în luna decembrie a acestui an. Grupul responsabil cu specializarea inteligentă va analiza modalitățile de concentrare a resurselor în funcție de prioritățile științifice, pe baza potențialului economic al regiunii Dunării, pentru a evita disiparea excesivă a eforturilor și a investițiilor.
Grupurile vor reuni comunitatea științifică din cele 14 țări din regiunea Dunării, implicând majoritatea academiilor științifice din regiune, precum și Conferința Rectorilor din Regiunea Dunării (care implică 54 de universități) și multe alte organizații din domeniul cercetării. Partenerii vor alege grupul (grupurile) din care doresc să facă parte, în conformitate cu prioritățile și domeniul lor de expertiză. Participarea rămâne deschisă și altor părți interesate. Grupurile vor încuraja cooperarea nu numai în rândul oamenilor de știință, ci și între oamenii de știință și factorii de decizie politică și va încuraja o mai bună integrare a rezultatelor științifice în procesul de elaborare a politicilor. În timp ce comunitatea științifică se va întruni periodic, factorii de decizie politică vor participa o dată pe an la reuniuni de informare.
Context
Alte personalități politice care au participant la evenimentul de la Bratislava au fost: Ministrul de Stat pentru strategia economică din Ungaria, Zoltán Cséfalvay, Ministrul federal al Științei și Cercetării din Austria, Karlheinz Töchterle, Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică din România, Mihnea Costoiu și Edit Herczog, membră a Parlamentului European.
Strategia UE pentru regiunea Dunării a fost lansată în 2011 (IP/11/472), la 2 ani de la o solicitare primită din partea guvernelor statelor membre ale UE. Aceasta se axează pe 4 priorități: interconectarea regiunii Dunării, protecția mediului, creșterea prosperității și consolidarea regiunii. Comisia Europeană a publicat recent un raport privind progresele înregistrate cu privire la Strategia pentru regiunea Dunării (IP/13/307), în care solicită accelerarea activităților, după un bun început. Pentru ca regiunea să rămână competitivă, sunt necesare investiții inteligente și strategice, valorificându-se atuurile locale și utilizându-se în mod combinat, mai bine și mai eficient, fondurile europene naționale și regionale. Regiunea trebuie să aibă priorități strategice în materie de cheltuieli și trebuie ă înlăture obstacolele din calea inovării pentru a exploata din plin potențialul regiunii și pentru a crea locuri de muncă de calitate superioară.
Inițiativa intitulată „Sprijin științific pentru strategia privind regiunea Dunării” a fost lansată în noiembrie 2011 de către serviciul științific intern al Comisiei Europene, Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC). Aceasta se axează pe 4 priorități: protecția mediului, irigarea și dezvoltarea agricolă, navigabilitatea și producția de energie.
Cele 14 țări din regiunea Dunării sunt: Germania, Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Ucraina și Moldova. În regiune trăiesc peste 100 de milioane de oameni.
util: Strategia UE pentru regiunea Dunării
sursa: Reprezentanta Comisiei Europene