6 mai – ziua europeană a siguranței rutiere

traffic_safetyZiua europeană a siguranței rutiere — 6 mai — este contribuția Comisiei la Săptămâna mondială a siguranței rutiere a Organizației Națiunilor Unite, care are ca temă în acest an „siguranța rutieră a pietonilor”. Comisarul Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei și responsabil cu sectorul transporturilor, a deschis conferința Zilei europene a siguranței rutiere, urmată de demonstrații de siguranță rutieră pe drumurile publice și de o „scurtă-lungă plimbare” (long short walk) prin Bruxelles.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Siim Kallas, a declarat: „UE are un palmares uimitor la nivel mondial în materie de siguranță rutieră. Dar fiecare victimă este o victimă în plus. Pietonii și cicliștii se confruntă cu cele mai mari riscuri în zonele urbane. Iar aceste riscuri sunt susceptibile să crească în loc să scadă, având în vedere intensificarea traficului în orașele noastre în expansiune. De aceea abordăm acest aspect în mod proactiv cu ocazia Zilei europene a siguranței rutiere și a Săptămânii mondiale a siguranței rutiere organizate de ONU.”

Din cele 30 000 de victime înregistrate anual pe drumurile europene (28 000 în 2012), în medie, 21 % sunt pietoni, 7 % sunt cicliști și 18 % sunt conducători de motociclete și mopede. 70 % din cazurile de deces în rândul pietonilor se înregistrează în zonele urbane. Există motive de îngrijorare deoarece, în ultimii 10 ani, numărul de pietoni care și-au pierdut viața în accidente rutiere nu a scăzut în aceeași măsură ca numărul total de decese survenite în urma accidentelor rutiere. Aproape jumătate din toate decesele survenite în urma accidentelor rutiere în zonele urbane implică un pieton sau un ciclist.

Printre riscurile întâmpinate de pietoni și cicliști în zonele urbane se numără lipsa culoarelor separate, viteza mare a vehiculelor și comportamentul periculos al participanților la trafic. Responsabilitatea este partajată: pietonii, bicicliștii și conducătorii auto trebuie să contribuie cu toții la siguranța rutieră, adoptând un comportament responsabil și respectuos.

Comisia lucrează la elaborarea mai multor măsuri specifice legate de siguranța participanților la trafic vulnerabili și de siguranța rutieră în zonele urbane. Printre aceste măsuri se numără:

Mai multe informații despre siguranța pietonilor se află în broșura anuală Tabloul de bord al siguranței rutiere, care prezintă detalii privind statisticile siguranței rutiere pentru 2011: http://bookshop.europa.eu/ro/road-safety-2012-pbMIAB12001/

Programul Zilei europene a siguranței rutiere:

Procentajul de accidente mortale în care sunt implicați pietonii din totalul accidentelor rutiere în zonele urbane (2011)

util: statistici pe țări

sursa: Reprezentanta Comisiei Europene