În 30 ianuarie 2017 Echipa Europe Direct Timișoara împreună cu partenerii ISJ Caras-Severin, CCD Caras-Severin si Colegiul National “Mircea Eliade” a organizat Seminarul de scriere a proiectelor de educație școlară și de tineret Erasmus + pentru cadre didactice. Au participat peste 60 de profesori și consilieri educativi din învățământul preuniversitar și universitar, persoane interesate de a depune aplicații de proiecte în domeniul educației școlare sau de a face primii pași în concepte legate de scrierea unui proiect.
Programul pregătit de echipa de organizare a inclus o introducere în programul UE pentru educație și tineret, Erasmus Plus, împreună cu toate termenele limită anuale, atît la nivel național cît și centralizat (aplicații la Agenția de la Bruxelles). Participanții au fost informați despre cele 3 acțiuni cheie care compun programul și anume, KA1 – Mobilități, KA2 – Proiecte strategice și KA3 – Dialoguri structurate.
Pentru a oferi o mai bună înțelegere asupra activităților care pot fi derulate într-un proiect Erasmus+ s-au dat mai multe exemple de proiecte aprobate încheiate sau aflate în desfășurare. Astfel participanții au aflat că în aceste proiecte poti fi implicați atât elevii cât și profesorii, că pot planifica activități activități de schimb de experiență cu instituții de educație din alte țări astfel încât fiecare să câștige prin expunere la interculturalitate, la metode diferite și prin acces la diverse resurse.
De asemenea s-au pus la dispoziție resurse publice, portaluri ale Uniunii Europene prin care se pot căuta instituții partenere, resursă utilă mai ales pentru cei care nu au mai lucrat pe proiecte până acum și ar prefera să fie parteneri într-un proiect, pentru început, ca mai apoi, prin experiența câștigată, să continue cu realizarea unui proiect propriu. În a doua parte a seminarului participanții au venit cu idei de proiecte școlare și au lucrat pe o machetă de formular, completând rubrici ale aplicației de proiect ca: obiective, impact, activități etc.
[Not a valid template]Pentru mai multe informații despre fonduri europene disponibile și termenele lor de aplicare de anul acesta vă invităm să consultați pagina dedicată de pe site-ul nostru: Fonduri UEDe asemenea găsiți resurse importante în acest articol publicat de Reprezentanța Comisiei Europene: Ce poți face pentru a obține fonduri europene