Comisia a adoptat ieri, 6 decembrie, principalul program de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024.
Comisia a adoptat ieri, 6 decembrie, principalul program de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024, prin intermediul căruia aproximativ 13,5 miliarde EUR vor fi dedicate sprijinirii cercetătorilor și inovatorilor din Europa în vederea găsirii unor soluții revoluționare la provocările de mediu, energetice, digitale și geopolitice.
Ca parte a programului mai amplu de cercetare și inovare al UE, Orizont Europa, în valoare de 95,5 miliarde EUR, finanțarea va contribui la atingerea de către UE a obiectivelor sale climatice, la creșterea rezilienței energetice și la dezvoltarea tehnologiilor digitale esențiale. Ea va viza și acțiuni specifice menite să sprijine Ucraina, să stimuleze reziliența economică și să contribuie la o redresare sustenabilă de pe urma pandemiei de COVID-19. Finanțarea va contribui la consolidarea ecosistemului european de cercetare și inovare, inclusiv printr-o participare mai largă a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga Europă, printr-o mai mare mobilitate și finanțare pentru infrastructuri de cercetare de nivel mondial.
Îndeplinirea obiectivelor politicilor climatice și ale transformării digitale
5,67 miliarde EUR (peste 42 % din bugetul programului de lucru) sunt dedicate îndeplinirii obiectivelor esențiale ale politicilor climatice, găsirii unor soluții inovatoare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptării la schimbările climatice. 1,67 miliarde EUR vor contribui la sprijinirea biodiversității.
Peste 4,5 miliarde EUR vor sprijini tranziția digitală a UE, inclusiv dezvoltarea tehnologiilor digitale esențiale și încurajarea integrării acestora în viețile noastre.
De asemenea, se va acorda un sprijin amplu noului Bauhaus european, care urmărește să demonstreze beneficiile tranziției verzi în viața de zi cu zi și în spațiile de locuit ale oamenilor.
Sprijinirea unei Europe sigure, securizate și reziliente
Aproape 970 de milioane EUR vor fi investite pentru a contribui la accelerarea tranziției la energia curată, în conformitate cu planul REPowerEU, precum și pentru a spori independența energetică a Europei față de furnizorii nefiabili și față de combustibilii fosili proveniți din surse volatile.
În 2023, programul de lucru va direcționa investiții în valoare de peste 1 miliard EUR din NextGenerationEU către redresarea Europei de pe urma daunelor economice și sociale cauzate de pandemia de COVID-19. În plus, el sprijină cercetarea și inovarea cu 336 de milioane EUR pentru a îmbunătăți gradul de pregătire în caz de pandemie și pentru a răspunde la urgențe sanitare. Acest aspect este în conformitate cu obiectivele Autorității europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA).
Programul va sprijini, în plus, infrastructurile critice împotriva amenințărilor fizice și cibernetice pentru a consolida reziliența UE.
Sprijin specific pentru Ucraina
Sprijinul specific pentru Ucraina este pus la dispoziție în plus față de măsurile dedicate în valoare de 70 milioane EUR deja lansate în 2022. Printre acțiunile noi se numără consolidarea accesului cercetătorilor din Ucraina la infrastructurile de cercetare europene, sprijinirea în continuare a oamenilor de știință din domeniul sănătății din Ucraina și sprijinirea reconstrucției neutre din punct de vedere climatic a mai multor orașe ucrainene prin intermediul Misiunii UE pentru orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei.
Provocările globale necesită soluții globale
Programul de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024 cuprinde acțiuni de sprijinire și consolidare a inițiativelor internaționale în domeniul energiei din surse regenerabile, al sistemelor alimentare, al sănătății globale, al observării mediului și în alte domenii. El se bazează pe „Inițiativa pentru Africa” și introduce noua „Inițiativă mediteraneeană”, ca răspuns la noua agendă de cercetare și inovare elaborată împreună cu Uniunea pentru Mediterana.
În ceea ce privește cooperarea cu China, programul de lucru se va axa pe abordarea provocărilor globale prin intermediul a două inițiative emblematice de cercetare vizând alimentația, agricultura și biotehnologia, schimbările climatice și biodiversitatea.
Deschiderea către cooperarea internațională este echilibrată de necesitatea de a proteja interesele UE în domenii strategice, în special de a promova autonomia strategică deschisă a UE, poziția sa de lider tehnologic și competitivitatea sa.
Misiunile UE
Peste 600 de milioane EUR vor fi investite în 2023 în cele cinci misiuni ale UE. Această finanțare va sprijini cercetarea și inovarea, care se preconizează că vor avea ca rezultat, de exemplu, o mai bună pregătire a autorităților locale și regionale pentru a face față riscurilor legate de climă, refacerea a cel puțin 25 000 km de râuri, contracte vizând clima încheiate cu 100 de orașe, lansarea unor programe de monitorizare a solului sau optimizarea intervențiilor minim invazive de diagnosticare a cancerului. Comisia estimează că misiunile vor atrage contribuții din alte surse de finanțare, astfel încât să se atingă un nivel total de investiții la sfârșitul anului 2023 care să depășească investițiile realizate prin intermediul programului Orizont Europa.
Etapele următoare
Primele cereri de propuneri vor fi deschise pe Portalul UE pentru finanțare și ofertare, la 7 decembrie 2022. Zilele de informare privind programul Orizont Europa, care se adresează potențialilor solicitanți, se desfășoară în perioada 6 decembrie 2022 – 16 februarie 2023.
Context
Programul de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024 se bazează pe Planul strategic al programului Orizont Europa pentru perioada 2021 – 2024, adoptat în martie 2021. El a fost creat în colaborare cu părți interesate, cu state membre și cu Parlamentul European. La 1 decembrie, Comisia a lansat cea mai amplă consultare publică organizată vreodată cu privire la trecutul, prezentul și viitorul programelor UE de cercetare și inovare Orizont, vizând perioada 2014 – 2027. Ea este deschisă timp de 12 săptămâni și contribuie la evaluarea finală a programului Orizont 2020, la evaluarea intermediară a programului Orizont Europa, precum și la punerea bazelor pentru pregătirea Planului strategic al programului Orizont Europa pentru perioada 2025 – 2027.
Pentru informații suplimentare
Programul de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024
Mesaj video al comisarului pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel
Fișe informative referitoare la Orizont Europa
Planul strategic pentru programul Orizont Europa
Portalul pentru finanțare și ofertare – oportunități de finanțare