Certificatul electronic al UE privind COVID: Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord privind propunerea Comisiei

Comisia salută acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul referitor la Regulamentul ce reglementează certificatul electronic al UE privind COVID. Acest lucru înseamnă că certificatul (denumit anterior „adeverință electronică verde”) este în grafic pentru a fi gata la sfârșitul lunii iunie, după cum era planificat. Acordul de astăzi a fost obținut într-un timp record, la doar două luni de la prezentarea propunerii Comisiei.

Certificatul electronic al UE privind COVID – elemente esențiale

În urma acordului la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul, certificatul electronic al UE privind COVID:

  • va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea;
  • va fi disponibil în format electronic și pe hârtie, în funcție de alegerea destinatarilor, și va conține un cod QR semnat digital;
  • va fi gratuit, se va obține cu ușurință și va fi disponibil și pentru persoanele vaccinate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului referitor la certificatul electronic al UE privind COVID;
  • va putea fi utilizat și de către statele membre în scopuri naționale, dacă acest lucru este prevăzut în legislația națională;
  • statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat electronic al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice;
  • de asemenea, Comisia va mobiliza 100 de milioane EUR pentru a sprijini statele membre să ofere teste la prețuri accesibile.