Comisia a propus la 15 mai a.c. un sprijin în valoare de 293,5 milioane EUR din Fondul de solidaritate al UE pentru Austria, Italia și România, ca urmare a dezastrelor naturale care au avut loc în 2018. De asemenea, Comisia a publicat un raport de evaluare a activității fondului de la crearea sa, în 2002, document în care sunt formulate și recomandări pentru viitor.
Suma de 293,5 milioane EUR este defalcată după cum urmează: 277,2 milioane EUR pentru Italia în urma ploilor abundente, a vânturilor puternice, a inundațiilor și a alunecărilor de teren din toamna anului 2018, 8,1 milioane EUR pentru Austria ca urmare a acelorași evenimente meteorologice și 8,2 milioane EUR pentru regiunea de nord-est a României, după inundațiile din vara anului 2018.
„Săptămâna trecută, la Sibiu, ne-am angajat să rămânem uniți la bine și la greu, să dăm dovadă de solidaritate în vremuri dificile și să fim mereu unii alături de ceilalți. Fondul de solidaritate al UE este o expresie concretă a solidarității europene. El oferă asistență țărilor și regiunilor în urma dezastrelor naturale și ajută populațiile să se redreseze. Astăzi, întindem o mână de ajutor Austriei, Italiei și României și reflectăm asupra modalităților prin care putem spori și mai mult utilitatea Fondului de solidaritate al UE în cadrul următorului buget pe termen lung al Uniunii.”
Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu
De la începutul mandatului Comisiei Juncker, fondul a oferit sprijin în valoare de peste 2 miliarde EUR, inclusiv o sumă record de 1,2 miliarde EUR pentru contracararea efectelor cutremurelor produse în 2016/2017 în centrul Italiei; de la crearea fondului, în 2002, a fost mobilizat un sprijin total în valoare de 5,2 miliarde EUR.
Context
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost creat în urma inundațiilor grave din Europa Centrală din vara anului 2002. De atunci, aceasta a intervenit în cazul a 84 de dezastre provocate de diferite evenimente catastrofale, printre care inundații, incendii forestiere, cutremure, furtuni și secete. Până în prezent, 24 de țări europene au beneficiat de sprijin în valoare totală de peste 5,2 miliarde EUR. Propunerea de astăzi privind acordarea de asistență Austriei, Italiei și României prin intermediul Fondului de solidaritate al UE trebuie aprobată de Parlamentul European și de Consiliu.
Informații suplimentare:
- sprijin din partea FSUE pentru Austria
- sprijin din partea FSUE pentru Italia
- sprijin din partea FSUE pentru Italia în urma cutremurelor
- sprijin din partea FSUE pentru România
Sursa: Comunicat de presă al CE