Măsurile prezentate astăzi ar asigura faptul că, în cazul unui scenariu no deal:
- tinerii din UE și din Regatul Unit care participă la programul Erasmus+ la 30 martie 2019 își pot finaliza stagiul fără întrerupere;
- autoritățile statelor membre ale UE vor continua să ia în considerare perioadele de asigurare, de încadrare în muncă (independentă) sau de rezidență în Regatul Unit înainte de retragere, la calcularea prestațiilor de asigurări sociale, cum ar fi pensiile;
- beneficiarii din Regatul Unit ai finanțării acordate de UE vor primi în continuare plăți în cadrul contractelor lor actuale, cu condiția ca Regatul Unit să își onoreze în continuare obligațiile financiare care îi revin în cadrul bugetului UE. Această chestiune este distinctă de acordul financiar dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit.
Este important de remarcat faptul că aceste măsuri nu vor atenua – și nu pot să atenueze – impactul global al unui scenariu no deal, nu compensează în vreun fel lipsa de pregătire și nici nu reinstituie toate avantajele conferite de statutul de membru al UE sau condițiile favorabile ale unei eventuale perioade de tranziție, astfel cum se prevede în acordul de retragere.
Propunerile prezentate la 30 ianuarie a.c. au un caracter temporar și un domeniu de aplicare limitat și vor fi adoptate unilateral de către UE.
Link-uri utile
Întrebări și răspunsuri privind „Planul de acțiune de contingență” al Comisiei din 19 decembrie 2019
Site-ul web al Comisiei Europene privind pregătirea pentru Brexit (inclusiv „avizele privind pregătirea Brexitului”)
Prezentări privind pregătirea pentru Brexit
Sursa: Comunicat de presă al CE