Grecia încheie cu succes programul de sprijin pentru stabilitate. Activarea cadrului post-program din 20 august

La 20 august, Grecia va încheia cu succes programul de sprijin pentru stabilitate din cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES), păstrându-și locul în inima zonei euro și a Uniunii Europene. Această realizare majoră este rezultatul sacrificiilor făcute de poporul grec, al angajamentului Greciei în favoarea reformelor și al solidarității partenerilor săi europeni. În continuare, Statul Grec va beneficia de o supraveghere consolidata, așa cum este stabilită în Regulamentul (UE) nr. 472/2013 [parte a așa-numitului „two-pack” (pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare).

Acesta va sprijini finalizarea, promovarea și continuarea punerii în aplicare a reformelor convenite în cadrul programului, în conformitate cu angajamentele asumate de autoritățile elene. Acest lucru este esențial pentru întărirea încrederii pieței și pentru a contribui astfel la consolidarea redresării economice a Greciei, în special în perioada imediat ulterioară aplicării programului.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte, comisar responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: Data de 20 august va marca un nou început pentru Grecia. Este important pentru țară să continue cu politici fiscale și macroeconomice prudente, precum și să finalizeze reformele convenite. Supravegherea consolidată există pentru a ajuta Grecia să instaureze un climat de încredere în cadrul piețelor, precum și printre investitori, societăți și antreprenori: aceștia toți doresc stabilitate și predictibilitate. Aceasta este modalitatea de a atrage mai multe investiții și de a asigura o creștere durabilă, care vor crea noi locuri de muncă și vor genera condiții de viață și sociale mai bune pentru poporul elen.” 

Cadrul post-program prevede misiuni de evaluare trimestriale cu scopul de a identifica riscurile din timp și de a permite adoptarea de măsuri pentru abordarea acestor riscuri într-un stadiu incipient. Comisia va publica rapoarte trimestriale cu privire la constatările sale adresate Parlamentului European, Parlamentului Elen și Grupului de lucru pentru Eurogrup/Comitetului economic și financiar. Decizia de astăzi prevede, de asemenea, că vor fi întreprinse acțiuni de supraveghere consolidată de către Comisie împreună cu BCE și, dacă este cazul, cu Fondul Monetar Internațional. Va participa, de asemenea, și Mecanismul european de stabilitate.

Pentru informații suplimentare

Notă privind supravegherea consolidată în Grecia

Fișă informativă – Un nou capitol pentru Grecia

 

Sursa: Comunicat de presă al CE