COR, Raportul preliminar al reflecției privind Europa: ”Mai multă perspectivă locală, mai multă solidaritate, mai mult dialog”

Din martie 2016, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a ascultat opiniile a circa 30.000 de cetățeni din 81 de regiuni și 114 orașe și municipalități. Rezultatele dialogurilor și ale chestionarului online colectate până în prezent sunt prezentate în acest raport, ce are ca obiectiv formularea Opiniei CoR privind viitorul Europei și care va fi adoptat în octombrie 2018. Până în prezent, peste 150 de membri ai CoR (politicieni din UE, aleși la nivel regional și local) au purtat dialoguri, iar CoR va continua dezbaterile cu cetățenii în lunile următoare, în perioada premergătoare alegerilor europene din mai 2019.

Câteva concluzii:

1. Toată politica este locală. Localul este real, naționalul nu este destul de aproape, iar Europa se estompează. Nu există o legătură directă cu UE din cauza lipsei unei perspective locale.
2. Încrederea este cheia. Oamenii se îndoiesc că politica și politicienii pot aduce soluții concrete la problemele lor, iar acest lucru alimentează neîncrederea.
3. Europa încă generează sentimente puternice și reacții.
4. Un semnal alarmant: oamenii nu știu ce este și ce face Europa / UE.
5. Sentiment de frustrare. Oamenii sunt frustrați de proiectul european. Europa nu face suficient sau face prea puțin: în orice caz, nu face ceea ce trebuie.
6. Un apel puternic pentru o mai mare solidaritate. Reducerea inegalităților dintre regiunile sărace și cele bogate.
7. Europa are o contribuție reală. Percepția beneficiilor și a valoare adăugate europene.
8. Încotro?

Cerințe conflictuale?

Pentru ca UE să poată confrunta și să acționeze unitar în fața provocărilor globale precum fluxul migrației și adaptarea la schimbările climatice, are nevoie de un mandat ferm din partea cetățenilor tuturor statelor sale membre. Pe primul loc se află asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor săi. În acest context, răspunsurile colectate arată că cetățenii au un nivel de încredere mai mare la nivelul politic al regiunilor și orașelor (45%), și de-abia apoi la nivelul UE (34%). Acest lucru confirmă datele sondajului care arată că nivelurile de guvernare regional și local este cel mai de încredere în UE. În general, șomajul este considerat cea mai mare problemă de către respondenții din majoritatea țărilor și din toate grupele de vârstă, în special în intervalul 30-49.

O Europă mai verde

Sondajul a cerut respondenților opinia privind domeniile în care UE are trebui sa facă mai mult pentru a-și îmbunătăți viața de zi cu zi.
În ansamblu, după stabilitatea economică (24%), mediul și educația au următoarele domenii importante, ambele cu 18%. Dar există opt țări în care participanții au pus mediul în fruntea listei problemelor. Acesta este un exemplu al unei zone în care UE s-a dovedit eficientă și poate juca în continuare un rol important, ridicându-se la nivelul așteptărilor cetățenilor și oferind sprijin local.

Privind înainte

În lumea post-Brexit, post-trump, Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri. Ne confruntăm cu alegeri ferme pentru viitor și acest raport aduce procesul uman în centrul atenției:

dorim un viitor al Europei bazat pe distanță sau proximitate? UE va continua să fie construită de sus în jos de la Bruxelles sau este timpul să construim o Europă a regiunilor și orașelor de jos în sus? O Uniune a regiunilor și a orașelor nu este construită “împotriva” Statelor Membre, este construită pentru europeni.
dorim o Europă bazată pe confuzie sau claritate? Va rămâne UE pur și simplu un joc al acuzațiilor între guvernele naționale și Bruxelles sau este timpul pentru roluri clare și comunicare deschisă pentru politicienii de la nivelurile regional și local?
dorim o UE mai tehnocrată sau o Europă mai politică? Va continua UE ca un joc al numerelor, bazat pe grupuri de lobby și răspunsuri la consultările politice, sau există deschidere pentru a permite politicienilor aleși de cetățeni să conducă?

Conversația “Reflecting on Europe” va continua în următoarele luni. Până la adoptarea formală a Opiniei, se estimează că vor fi organizate în jur de 200 de dialoguri cu cetățenii. Aceasta este o contribuție potențial semnificativă la efortul general al instituțiilor UE din perioada premergătoare summitului UE27 de la Sibiu din 9 mai 2019. În final, votul ferm al cetățenilor pentru viitorul Europei va fi exprimat în alegerile europene ce vor avea loc în aceeași lună.

 
Link-uri utile