Scrisoarea de felicitare a președinților Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk adresată lui Donald Trump cu ocazia alegerii sale ca viitor președinte al SUA
Bruxelles, 9 octombrie 2016
Stimate Domnule Președinte-ales,
Vă transmitem felicitările noastre sincere pentru alegerea dumneavoastră ca viitor președinte al Statelor Unite ale Americii, al 45-lea la număr.
Parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și Statele Unite își are rădăcinile în valorile noastre comune, precum libertatea, respectul pentru drepturile omului, democrația și încrederea în economia de piață. De-a lungul anilor, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au conlucrat pentru asigurarea păcii și prosperității cetățenilor noștri și a celor din întreaga lume.
Astăzi este mai important ca niciodată să consolidăm relațiile transatlantice. Numai printr-o cooperare strânsă va fi posibil pentru UE și SUA să continue să aibă o contribuție care face diferența în gestionarea unor provocări fără precedent precum ISIS, amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, schimbările climatice sau migrația.
Din fericire, parteneriatul strategic UE-SUA este unul atotcuprinzator și aprofundat: de la eforturile noastre comune de consolidare a securității energetice și de gestionare a schimbărilor climatice, și până la colaborarea noastră în ceea ce privește modul în care abordăm amenințările la adresa securității în estul și sudul Europei, precum și negocierile privind Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții – trebuie să depunem toate eforturile posibile pentru a ne asigura că relațiile pe care le avem rămân puternice și durabile.
Ar trebui să consolidăm punțile pe care le-am construit peste Oceanul Atlantic. Europenii au încredere că America, ale cărei idealuri democratice au constituit întotdeauna o rază de speranță în întreaga lume, va continua să investească în parteneriatele sale cu prietenii și aliații, pentru a ajuta la crearea unei lumi mai sigure și prospere pentru cetățenii noștri și cei de pe tot globul.
Profităm de această ocazie pentru a vă invita să vizitați Europa, pentru un summit UE-SUA, cât mai curând posibil. Un astfel de dialog ne-ar permite să trasăm cursul relațiilor noastre pentru următorii patru ani.
Context:
TTIP — Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții — este în curs de negociere între Uniunea Europeană (cu cele 28 de țări membre ale sale) și Statele Unite. UE este reprezentată la masa negocierilor de Comisia Europeană.
În perioada 3-7 octombrie 2016 a avut loc cea de-a 15-a rundă de negocieri. Raportul negocierilor este disponibil la adresa http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/october/tradoc_155027.pdf
Pe data de 11 noiembrie se vor întâlni miniștrii UE ai comerțului.
Între timp, președinții statelor UE au discutat, în cadrul Consiliul European (20-21 octombrie 2016), despre aspectele comerciale ale TTIP, inclusiv cu privire la stadiul actual al negocierilor cu Statele Unite ale Americii. Raportul președintelui Juncker subliniază nevoia de modernizare a tuturor instrumentelor de apărare comercială ale UE.
Link-uri utile:
Ce este TTIP? – Intrebări și răspunsuri
Sursa: Comunicat de presa 9 nov. 2016