Lansarea înscrierilor la ediția 2023-2024 a proiectului #GenerationEU: Promotori ai democrației europene

Biroul Parlamentului European în România anunță deschiderea înscrierilor la ediția 2023-2024 a proiectului de tineret #GenerationEU: Promotori ai democrației europene, o ediție specială care marchează împlinirea a 10 ani de proiect și continuă tradiția de a aduce împreună 30 de tineri dornici să se implice în promovarea valorilor europene și a principiilor democratice în comunitățile locale. 

Obiectivul principal al acestei ediții, respectiv elementul central în jurul căruia participanții vor desfășura acțiuni de comunicare locală, este acela de a promova modelul democratic european și importanța exercitării dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, atât în rândul tinerilor, cât și al publicului larg. 

Profilul Promotorului democrației europene: 

  • Vârstă cuprinsă între 18 și 30 de ani; 
  • Este cetățean european/rezident al Uniunii Europene; 
  • Este membru al unei organizații de tineret, asociații studențești sau grup informal care desfășoară acțiuni cu și pentru tineri; 
  • Este nerăbdător să promoveze democrația europeană și participarea tinerilor la viitoarele alegeri europene din iunie 2024, prin organizarea de acțiuni de comunicare locale în cadrul campaniei Parlamentului European impreuna-in.eu pentru democrație. 

Biroul Parlamentului European în România, alături de partenerii săi – Group of the European Youth for Change (GEYC), Institutul European din România (IER), Asociația Young Initiative (AYI) și centrele EUROPE DIRECT Cluj, Iași, Sudul Olteniei-Craiova și Timișoara, te invită să devii membru al comunității #GenerationEU şi să te înscrii la ediția 2023-2024, care se desfășoară în perioada septembrie 2023 – noiembrie 2024.  

Completează formularul de înscriere până pe 6 octombrie 2023, ora 23:59, și fii unul dintre Promotorii democrației europene! 

Ce îți oferă participarea la proiectul #GenerationEU? 

  • Oportunitatea de a te implica în campania de comunicare a Parlamentului European impreuna-in.eu pentru democrație și de a genera un impact în comunitatea ta; 
  • Posibilitatea de a te implica în viața civică europeană și de a aduce o schimbare în comunitatea ta locală; 
  • Ocazia de a participa la o serie de ateliere de informare și de dezvoltare a competențelor, susținute de experți în domeniu, și de a afla lucruri noi despre: 
  • modul de funcționare a instituțiilor Uniunii Europene; 
  • rolul Parlamentul European în procesul decizional la nivelul Uniunii Europene; 
  • democrația europeană și principalele valori europene; 
  • alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 și campania de comunicare impreuna-in.eu pentru democrație; 
  • combaterea dezinformării în UE; 
  • organizarea unei acțiuni de comunicare (management de proiect, utilizarea rețelelor de socializare, alte tehnici de comunicare, promovare și raportare etc.); 
  • discurs public și dicție; 
  • capacitarea și participarea tinerilor la viața democratică. 
  • Oportunitatea de a acumula experiență în cadrul unui proiect european dedicat tinerilor din România; 
  • Ocazia de a cunoaște alți tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung în cadrul comunității pan-europene impreuna-in.eu; 
  • Posibilitatea de a participa la singurul Forum al Democrației Europene din România, dedicat tinerilor; 
  • Posibilitatea de a dialoga cu reprezentanții României în Parlamentul European pe teme de actualitate și de interes pentru tineri, atât la București, cât și la sediul central al instituției din Bruxelles. 

Etapele proiectului: 

  • 6 septembrie – 6 octombrie 2023 (23:59): perioada de înscriere a candidaturilor; 
  • 23 octombrie 2023: anunțarea celor 30 de participanți selectați; 
  • 23-31 octombrie 2023: primirea scrisorilor de sprijin din partea organizațiilor din care fac parte tinerii selectați; 
  • 14-16 noiembrie 2023: workshop-ul „Democrația europeană în acțiune”,  la București; 
  • 15 februarie – 15 mai 2024: perioada de desfășurare a acțiunilor propuse de către promotori; 
  • 31 mai 2024: termen-limită pentru trimiterea raportului privind activitățile desfășurate; 
  • octombrie/noiembrie 2024: Forumul democrației europene, la București; 
  • noiembrie 2024: vizită de studiu la sediul Parlamentului European din Bruxelles.  

Înscriere și participare 

  • Termenul limită pentru înscriere este 6 octombrie 2023, ora 23:59, prin completarea formularului de înscriere. 
  • Află toate detaliile legate de proiect și de modul în care poți participa și tu, consultând regulamentul de înscriere și participare. 

Regulament_GenEU_2023-24 (1)