Eurobarometru standard toamna 2018: Înainte de alegerile europene, imaginea UE este predominant pozitivă | România

Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru publicat în cursul lunii decembrie, majoritatea europenilor consideră, pentru prima dată, că vocea lor contează în UE. Numărul europenilor care au o imagine pozitivă despre UE este în creștere.
Sprijinul față de Uniunea economică și monetară rămâne puternic și atinge un nou nivel maxim în zona euro.

Sondajul Eurobarometru standard a fost realizat în perioada 8 și 22 noiembrie pe un număr de 27.424 respondenți din UE28 și 5176 respondenți din Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și Albania.

1. Indicatorii politici pozitivi sunt în creștere

Pentru prima dată de când a fost adresată întrebarea, majoritatea europenilor consideră că „vocea lor contează în UE” (49 %, + 4 puncte procentuale față de primăvara anului 2018), în timp ce 47 % susțin contrariul (- 2 față de primăvara anului 2018), iar 4 % (- 2) afirmă că „nu știu”. În 16 state membre ale UE, majoritatea respondenților consideră că vocea lor contează în Uniunea Europeană, scorurile cele mai mari înregistrându-se în Danemarca (73 %), Suedia (71 %) și Germania (70 %).

43 % dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE (+ 3 puncte procentuale față de primăvara anului 2018) – cel mai înalt nivel din toamna anului 2009. Peste o treime dintre respondenți au o imagine neutră despre UE (36 %, – 1 față de primăvara anului 2018), în timp ce o cincime au o imagine negativă (20 %, – 1), iar 1 % nu au nicio opinie. De la cel mai recent sondaj Eurobarometru standard din primăvara anului 2018, proporția respondenților care au o imagine pozitivă despre UE a crescut în 17 state membre ale UE, cel mai puternic în Suedia (53 %, + 11), Spania (43 %, + 10) și Regatul Unit (43 %, + 9).

Încrederea în UE este stabilă (42 %)rămânând la cel mai înalt nivel înregistrat din toamna anului 2010. Încrederea predomină în 17 state membre ale UE (15 în primăvara anului 2018), cele mai mari niveluri fiind în Lituania (65 %), Danemarca (60 %) și Suedia (59 %). Încrederea în UE rămâne mai mare decât încrederea în guvernele sau parlamentele naționale. 42 % dintre europeni au încredere în Uniunea Europeană, în timp ce 35 % au încredere în parlamentul lor național și în guvernul lor național (+ 1 punct procentual în ambele cazuri față de primăvara anului 2018).

2. Sprijinul pentru cetățenia UE și pentru libera circulație în toate statele membre ale UE

În toate cele 28 de state membremajoritatea respondenților consideră că sunt cetățeni ai UE: 71 % în întreaga UE (+ 1 punct procentual față de primăvara anului 2018), iar la nivel național, nivelul variază de la 89 % în Luxemburg, la 51 % în Bulgaria.

mare majoritate a respondenților sprijină „libera circulație a cetățenilor UE” (83 %, + 1 punct procentual față de primăvara anului 2018), iar în fiecare stat membru al UE, peste două treimi dintre respondenți împărtășesc această opinie. România este, în mod surprinzător, statul cu cea mai scăzută susținere a liberei circulații în UE, cu un procent de doar 69%.

3. Se confirmă sprijinul puternic față de moneda euro

La 20 de ani de la introducerea monedei noastre unice, sprijinul în favoarea Uniunii economice și monetare și a monedei euro rămâne la un nivel maxim record, trei sferturi dintre respondenții (75 %, + 1 punct procentual) din zona euro fiind în favoarea monedei unice din UE.

4. Migrația și terorismul sunt principalele preocupări ale europenilor

Imigrația rămâne principala preocupare la nivelul UE, 40 % dintre mențiuni (+ 2 puncte procentuale față de primăvara anului 2018). Este menționată de două ori mai des decât terorismul (20 %), care rămâne a doua cea mai importantă preocupare în pofida unei scăderi puternice (- 9 față de primăvara anului 2018). Situația finanțelor publice ale statelor membre se află pe locul trei (19 %, + 2): ea se numără printre principalele trei preocupări pentru prima dată din toamna anului 2014, depășind preocupările cu privire la situația economică, în prezent pe locul al patrulea (18 %, neschimbat) pentru prima dată începând cu toamna anului 2010. Schimbările climaticereprezintă o preocupare principală pentru 16 % dintre respondenți, înregistrând cea mai mare creștere (+ 5 puncte procentuale) și ajungând pe a cincea poziție.

Sursa: Comunicat de presă al CE