Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala Dacian Ciolos va avea, la Bucuresti, un dialog cu cetatenii despre viitorul Europei,luni 17 martie 2014, între orele 11:00 – 13:00, la Biblioteca Nationala a Romaniei.
In paralel, la sediul Centrului de Informare Europe Direct Timisoara, va fi organizata vizionarea evenimentului si o dezbatere cu timisorenii pe problematicile europene. Vor fi prezenti reprezentanti ai organizatiilor si institutiilor partenere, precum si beneficiari ai proiectelor derulate de Centrul Europe Direct si Fundatia Student Plus.
Aceste intalniri fac parte din seria dialogurilor organizate de Comisia Europeana in cadrul Anului European al Cetatenilor in perioada noiembrie 2012-martie 2014, in numeroase orase din Uniunea Europeana. Punctele de vedere exprimate de cetateni vor ghida Comisia in elaborarea planurilor pentru o viitoare reforma a UE.
Ce este integrarea europeana? Este nevoie ca acest proces sa fie aprofundat sau limitat? Cum vedeti rolul Uniunii Europene in viata dumneavoastra de zi cu zi? Ce inseamna a fi european? Va simtiti europeni? Ce politici ar trebui sa promoveze Uniunea Europeana? Unde sa se opreasca granitele UE? Cat de importanta este extinderea Uniunii Europene pentru dumneavoastra? Ce inseamna solidaritatea europeana? Ce fel de Europa ne dorim pentru viitor?
Acestea sunt numai cateva dintre aspectele pe care comisarul european Dacian Ciolos le va discuta cu aproximativ 250 de cetateni, care vor avea posibilitatea sa-si prezinte opiniile si preocuparile, intr-un dialog deschis, moderat de redactorul-sef al RFI Romania si realizatorul de televiziune Luca Niculescu.
”Pentru a putea face fata provocarilor cu care se confrunta, Uniunea Europeana urmareste sa-si consolideze legitimitatea democratica, sa se bucure de increderea cetatenilor ei. Este nevoie de un proces de ascultare si dialog, pentru a ne asigura ca politicile publice promovate la nivel european raspund asteptarilor societatii si aduc un plus de valoare si de beneficii pentru cetateni. Va invit sa participati la acest dialog, sa discutam ce fel de Europa ne dorim si ce putem construi impreuna”, a declarat comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos.
Cetatenii care doresc sa participe sunt rugati sa completeze formularul electronic de inregistrare disponibil aici, pana cel tarziu in data de 14 martie 2014.
Evenimentul va putea fi vizionat in direct pe internet prin webstream, iar cetatenii pot participa si adresa intrebari prin intermediul retelelor sociale Facebook (pagina comisarului Ciolos) si Twitter (contul Reprezentantei CE) folosind hashtag-ul #EUDeb8.
In acelasi timp, cetatenii comunitatii locale deservite de Centrul Europe Direct Timisoare, sunt invitati sa participe la evenimentul sustinut in paralel de catre centru, in cadrul caruia se va viziona evenimentul din capitala si se vor discuta aceleasi teme aduse in discutie de catre comisarul Dacian Ciolos.
Mai multe informatii referitoare la Dialogurile cu cetatenii sunt disponibile pe website-ul Europe Direct Timisoara:
sursa: Reprezentanta Comisiei Europene