În 2014, pentru prima dată în istoria UE, alegătorii europeni au avut un cuvânt de spus cu privire la cine ar putea fi numit președinte al Comisiei, datorită metodei candidatului principal.
Introducerea unui concurs de vizibilitate la nivelul întregii Uniuni pentru funcția de conducere executivă în Uniunea Europeană, și nu prin meandrele procesului politic, a fost, la acel moment, o inovație controversată. Roadele însă nu au întârziat să apară, consolidând legătura dintre cele trei instituții ale UE și deschizând calea pentru o Comisie mai politică.
În perioada premergătoare alegerilor din 2019, dezbaterea asupra procesului “Spitzenkandidaten” a fost reluată. Haideți să vedem cum funcționează acest sistem care desemnează candidaţii principali.
Când cetățenii s-au dus la urne în 2014, au ales mai mult decât nişte membri ai parlamentului. Au avut, de asemenea, un cuvânt în alegerea persoanei care va conduce următoarea Comisie Europeană.
Metoda candidatului principal, bazată pe tratatul UE, a fost ideea Parlamentului European, care dorea să facă alegerea președintelui Comisiei mai democratică și mai transparentă. Înainte de 2014, președintele Comisiei era nominalizat de liderii UE. Cu sistemul candidatului principal, partidele politice europene și-au prezentat candidații la președinția Comisiei înainte de alegeri. Dezbaterile sunt organizate astfel încât candidații principali să-și poată prezenta și discuta prioritățile și programele înainte de alegerile europene.
Pe baza rezultatelor alegerilor europene, un candidat principal va fi ales Președinte al Comisiei Europene de Parlamentul European,după ce a fost în mod oficial propus de șefii de stat și de guvern, care vor ține cont de rezultatul alegerilor europene.
Acest proces a condus la numirea lui Jean-Claude Juncker în funcția de președinte al Comisiei în 2014. Parlamentul a declarat că este gata să respingă orice candidat care nu este desemnat drept candidat principal de către un partid.
Mai mult despre acest subiect >