La EUROPE DIRECT Timișoara noi credem în importanța dezbaterii și a dialogului. Prin urmare, primul eveniment organizat în 2022 a fost o dezbatere publică pe tema digitalizării în data de 11 februarie, în Centrul de tineret Lugoj.
Una dintre prioritățile Comisiei Europene este de a promova, a susține și a facilita transformarea digitală și de a asigura o transformare justă și accesibilă tuturor cetățenilor în acest deceniu. Așadar, în cadrul evenimentului am prezentat drepturile și principiile digitale UE, am discutat despre oportunitățile și provocările transformării digitale și despre experiențele proprii ale participanților cu digitalizarea.
Tinerii din Lugoj s-au bucurat de ocazia să-și exprime liber opinia privind amenințările internetului, digitalizarea serviciilor publice, reglementarea internetului și dacă această transformare este benefică tuturor cetățenilor.