Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a semnat joi, 14 decembrie, noua Declarație comună privind prioritățile legislative ale UE pentru 2018-2019. Ceilalți semnatari au fost președintele Parlamentului European Antonio Tajani și prim-ministrul estonian Jüri Ratas, reprezentând președinția rotativă a Consiliului UE.
Declarația prezintă 31 de propuneri legislative noi formulate de Comisie, care vor fi tratate cu prioritate de Parlamentul European și de Consiliu, pentru a putea fi adoptate sau pentru a se realiza progrese substanțiale până la alegerile pentru Parlamentul European din 2019.
Prin semnarea Declarației comune, președinții celor trei instituții ale UE au convenit să pună în aplicare o agendă pozitivă pentru o Uniune mai unită și mai favorabilă incluziunii și să pregătească un nou cadru financiar pentru perioada care va urma anului 2020, care să asigure un echilibru corect dintre politicile UE, în interesul cetățenilor.
Declarația comună stabilește șapte domenii prioritare:
- Protejarea mai bună a securității cetățenilor noștri;
- Reformarea și dezvoltarea politicii noastre în materie de migrație într-un spirit de responsabilitate și solidaritate;
- Asigurarea unui nou impuls pentru locuri de muncă, creștere și investiții;
- Abordarea dimensiunii sociale a Uniunii Europene;
- Respectarea angajamentului nostru de a pune în aplicare o piață unică digitală conectată;
- Realizarea obiectivului nostru privind o Uniune energetică ambițioasă și o politică privind schimbările climatice orientată spre viitor; precum și
- Dezvoltarea în continuare a legitimității democratice la nivelul UE.
În plus, cei trei președinți au convenit să urmărească respectarea angajamentului față de valorile europene comune, democrație și statul de drept, să urmărească aplicarea unei politici comerciale robuste, deschise și echitabile, să combată frauda fiscală, evaziunea fiscală și eludarea obligațiilor fiscale, să asigure protecția socială și drepturile sociale, astfel cum se prevede în Pilonul european al drepturilor sociale, să contribuie la stabilitate, securitate și pace, să asigure un nivel ridicat de protecție a datelor, al drepturilor digitale și al standardelor etice din domeniul inteligenței artificiale și al roboticii.
Link-uri utile
Declarația comună privind prioritățile legislative ale UE pentru 2018
Sursa: Comisia Europeană