Video-fotoreportaj ”Ziua Europei 2018” | Activitatea Europe Direct Timișoara

9 Mai 2018 la Reșița, un festival de poveste

La Reșița, în ziua de 9 mai, Centrul de Informare Europe Direct Timișoara, împreună Universitatea Eftimie Murgu, Liceele Sabin Păuța și Traian Lalescu – instituții candidate pentru titlul de școală ambasador a Parlamentului European și Primăria Municipiului Reșița, au organizat un amplu eveniment în aer liber, în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului Județean dedicat Zilei Europei.

În deschiderea festivităților, corul laureat “Allegretto” a interpretat “Oda Bucuriei” într-o manieră modernă de tip flash-mob. Programul a continuat alte piese muzicale corale si instrumentale, cu desene pe asfalt, teatru de marionete, face painting, casa rock și cu un moment de lectură urbană, iar echipele partenerilor au consiliat cetățeni și au distribuit materiale informative la punctul de informare generic numit ”Casa Europei”. Finalul evenimentului a fost marcat de lansarea a zeci de baloane colorate.

 

 

La Universitatea Eftimie Murgu, incepand cu orele 11, au avut loc prezentări de proiecte europene de succes, activități interactive organizate de studenți pentru elevii de liceu, iar în paralel, cadrele universitare și specialiștii din domeniul istoriei și culturii au participat la masa rotundă cu tema ”Identitate europeană și rolul culturii în dezvoltarea societății”. Festivalul a continuat în zilele de 10 și 11 mai cu Simpozionul studențesc EU_Student.ro, organizat de Universitatea ”Eftimie Murgu” Reșița.

[Not a valid template]

 

Ziua Europei la Timișoara

Ziua Europei a fost marcată miercuri, 9 mai 2018, la Timişoara, prin acţiuni finanţate de către Primăria Municipiului Timişoara şi realizate în parteneriat cu Prefectura județului Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Informare ” Europe Direct” si Asociația ”Corp Consular Timișoara”.

Programele artistice susținute de elevi, artiști din zona muzicii pop-rock, a muzicii populare, teatrului, cât şi sportivi şi iubitori ai sportului, s-au derulat începând cu ora 13:00, atât pe scena din Piaţa Libertăţii, cât şi în amfiteatrul din Piaţa Sfântul Gheorghe. Ca în fiecare an, au fost amenajate pavilioane în care atât reprezentanţii statelor europeneși alți parteneri culturali au realizat activităţi educativ-culturale în intervalul orar 12:00 – 19:00.

Ca în fiecare an, Echipa Centrului Europe Direct Timișoara, formată din numeroși studenți voluntari, a distribuit materiale informative europene și a dialogat cu cetățenii timișoreni de toate vârstele.

[Not a valid template]