SCHENGEN – un spaţiu al justiţiei, libertăţii şi securităţii
Uniunea Europeană (UE) este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare, care a început în anul 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După şase valuri de aderare UE a devenit o organizaţie care îşi propune crearea unei Europe unite din punct de vedere politic, economic, social, cultural, păstrând în acelaşi timp valorile şi identitatea naţională a statelor componente.
La începutul anilor ’80 a demarat la nivel european o discuţie în legătură cu importanţa termenului libertate de mişcare. După discuţii îndelungate, Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda au hotărât să creeze un spaţiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat la 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS), în data de 19 iunie 1990. Au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migraţie, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau vamală.
Măsurile adoptate de către statele Schengen au fost:
- eliminarea controalelor la frontierele interne şi stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;
- separarea fluxurilor de pasageri în porturi şi aeroporturi;
- armonizarea regulilor referitoare la condiţiile de acordare a vizelor;
- stabilirea unor reguli pentru solicitanţii de azil;
- introducerea unor reguli referitoare la supravegherea şi urmărirea transfrontalieră pentru forţele de poliţie din statele Schengen;
- întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi implementare a deciziilor judecătoreşti;
- crearea Sistemului de Informaţii Schengen.
Iniţial, Acordul Schengen şi Convenţia de Aplicare nu au făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999. Un Protocol ataşat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ şi instituţional al Uniunii Europene.
Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat.
Sistemul de Informaţii Schengen
Potrivit CAAS, fiecare stat membru are responsabilitatea de a crea un sistem naţional (N.SIS), prin care să se conecteze la unitatea centrală (C.SIS), pentru a face schimb de informaţii. Conform acesteia, „Părţile Contractante creează şi administrează un sistem de informare comun, denumit Sistemul de Informare Schengen, compus dintr-o secţiune naţională existentă în cadrul fiecărei Părţi Contractante şi un serviciu de asistenţă tehnică. Sistemul Informatic Schengen permite autorităţilor desemnate de Părţile Contractante ca, prin intermediul unei proceduri de căutare automată, să aibă acces la semnalările cu privire la persoane şi obiecte pentru controale la frontieră şi verificări, dar şi pentru alte controale ale poliţiei şi ale autorităţilor vamale, exercitate în interiorul ţării conform dreptului intern, precum şi în cazul categoriei de semnalări prevăzute la articolul 96, pentru acordarea vizelor, a permiselor de şedere şi pentru supravegherea străinilor în cadrul aplicării dispoziţiilor privind circulaţia persoanelor din prezenta convenţie”.
Conform prevederilor CAAS, statele membre nu pot efectua căutări în bazele de date ale celorlalte state, ci numai în C.SIS (baza de date centrală a SIS de la Strasbourg), pentru a avea acces la alertele emise de către toate statele membre Schengen. Fiecare stat membru decide dacă o semnalare în legătură cu un bun sau o persoană trebuie introdusă în SIS.
Baza legală referitoare la SIS a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Iniţial, baza legală pentru funcţionarea SIS a fost Convenţia Schengen, titlul IV. Aceasta a suferit numeroase modificări prin amendarea unor articole sau introducerea altora noi. Ulterior, având în vedere necesitatea actualizării sistemului din considerente tehnice şi din cauza includerii de noi state, a devenit o prioritate dezvoltarea unui nou SIS – de a doua generaţie (SIS II).
În vederea asigurării bazei legale pentru SIS II, Comisia Europeană a început procesul de elaborare a unei noi baze legale în 2001, fiind propuse mai multe proiecte legislative privind înfiinţarea SIS II.
Pentru a spori securitatea și a facilita libera circulație a persoanelor în spațiul Schengen, începând cu 6 aprilie 2013, Sistemul de Informații Schengen (SIS II) este operațional. SIS II facilitează schimbul de informații între autoritățile naționale de control al frontierei, autoritățile vamale și cele polițienești cu privire la persoanele care este posibil să fi fost implicate în infracțiuni grave. Sistemul include, de asemenea, alerte cu privire la persoane dispărute, în special copii, precum și informații despre anumite bunuri, de exemplu, bancnote, automobile, camionete, arme de foc și documente de identitate care este posibil să fi fost furate, însușite ilegal sau pierdute.
Cecilia Malmström, comisarul european pentru afaceri interne, a declarat: „Am bucuria să anunț faptul că SIS II va intra în funcțiune. Împreună cu colegii din cadrul Consiliului și al Parlamentului, am adus cu succes acest proiect în faza finală a dezvoltării sale. Am moștenit un dosar dificil și repunerea acestui proiect pe drumul cel bun nu a constituit o sarcină ușoară, însă cu perseverență și hotărâre am reușit să depășim obstacole importante. Putem demara acum faza de punere în execuție, care va fi supervizată de noua agenție eu-LISA”.
Krum Garkov, directorul executiv al Agenției europene pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție (euLISA) a declarat: „Suntem pregătiți să preluăm sarcina gestionării operaționale a SIS II. Colaborăm în prezent îndeaproape cu Comisia și cu statele membre pentru a asigura o tranziție lină în etapa de gestionare a sistemului, astfel încât serviciul să fie la dispoziția statelor membre 24 de ore din 24, 7 zile din 7 și să contribuie la eforturile de asigurare a unei securități sporite în Europa.”
De la 9 mai 2013, Agenția IT (eu-LISA) a preluat responsabilitatea gestionării cotidiene a sistemului central.
În condițiile în care controalele la frontierele interne au fost abolite, SIS II îndeplinește în continuare un rol crucial în facilitarea circulației libere a persoanelor în spațiul Schengen. SIS II este a doua generație a Sistemului de Informații Schengen, operațional din 1995, ale cărui funcționalități au fost acum îmbunătățite, permițând, de exemplu, introducerea de date biometrice (amprente digitale și fotografii), lansarea de noi tipuri de alerte (în cazul furtului de aeronave, nave, containere, mijloace de plată) sau corelarea diferitelor alerte (de exemplu, corelarea unei alerte privind o persoană cu o alertă privind un vehicul). SIS II va include, de asemenea, copii ale mandatelor europene de arestare, care vor fi atașate direct la alertele privind persoanele căutate în vederea arestării, predării sau extrădării, ceea ce va facilita și va accelera luarea de măsuri în consecință de către autoritățile competente.
SIS II garantează o protecție extrem de fiabilă a datelor. Accesul la SIS II este permis doar autorităților naționale de control al frontierei, autorităților polițienești, vamale, judiciare, precum și organismelor responsabile de eliberarea vizelor și de înmatricularea autovehiculelor. Orice persoană are drept de acces la datele care o privesc și care sunt introduse în SIS II și poate, de asemenea, solicita autorității naționale competente să corecteze sau să șteargă datele sale cu caracter personal. De asemenea, orice persoană are dreptul de a introduce acțiuni în justiție pentru a obține accesul la date, precum și corectarea sau ștergerea acestora sau pentru a obține informații ori compensații ca urmare a unei alerte care o privește. Autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cooperează strâns între ele și asigură supravegherea coordonată a SIS II.
Sursa: Portalul Uniunii Europene