Comisia Europeană a aprobat o investiție de 54 de milioane de euro în cadrul Fondului de coeziune pentru un proiect de prevenire a indundațiilor în România și pentru dezvoltarea unui sistem de combatere a efectelor acestora, cum ar fi poluarea. Proiectul va contribui la creșterea securității și eficienței infrastructurii deja existente de gestiune a apelor, sporind astfel calitatea vieții cetățenilor români, în special a celor 1,5 miloane de locuitori care trăiesc in zonele cele mai expuse riscului de inundații.
Proiectul presupune modernizarea echipamentelor de prevenire a inundațiilor și riscurilor asociate, reducerea efectelor inundațiilor, inclusiv a poluării, optimizarea securității și eficienței infrastructurii deja existente și a capacității Administrației Naționale “Apele Române” de a reacționa în mod adecvat în cazul unei inundații. Îmbunătățirea echipamentelor de măsură și monitorizare este de asemenea prevăzută, inclusiv echiparea stațiilor de pompare cu echipamente și programe IT, precum și crearea unor centre de coordonare și reactie rapidă în cazul indundațiilor.
Comentând decizia respectivă, comisarul european pentru politica regională Johannes Hahn a declarat: “Acesta este un exemplu concret pentru modul în care investițiile regionale contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor români. Creșterea nivelului de securitate va aduce și beneficii economice, pentru că întreprinderile și potențialii investitori vor ști că sunt mai bine protejați impotriva pagubelor produse de inundații.”
Investiția este realizată prin programul “Mediu” din cadrul politicii regionale a Uniunii Europene. Investiția totală în acest proiect este de 63 milioane de euro, din care finanțarea acordată de UE se ridică la 54 milioane de euro. În urma implementării proiectului se vor crea și menține 50 de locuri de muncă.
Context:
Acesta este un “proiect major”, investiția totală (TVA inclus) ridicându-se la peste 50 de milioane de euro. Proiectelor majore sunt aprobate în urma unei decizii speciale a Comisiei Europene, în timp ce alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel national sau regional.
României i-au fost alocate aproximativ 19 miliarde de euro ca volum total de finanțare în cadrul politicii de coeziune în perioada 2007 – 2013.
util: Proiecte majore finanțate de UE
sursa: Reprezentanta Comisiei Europene