Comisia a adoptat astăzi, 30 mai, o comunicare care clarifică utilizarea forței majore și a circumstanțelor excepționale în sectorul agricol din UE în cazul unor fenomene meteorologice imprevizibile și extreme.
Conceptul de forță majoră le permite fermierilor care nu au putut îndeplini toate cerințele politicii agricole comune (PAC) din cauza unor evenimente excepționale și imprevizibile independente de voința lor (cum ar fi secetele grave sau inundațiile) să nu piardă sprijinul din partea PAC.
Comunicarea prezentată astăzi clarifică faptul că forța majoră se poate aplica tuturor fermierilor care lucrează într-o zonă delimitată afectată de dezastre naturale sau de evenimente meteorologice grave și imprevizibile. Aceasta înseamnă că fermierii situați în zona afectată nu vor trebui să completeze cereri individuale sau să facă dovada îndeplinirii condițiilor de forță majoră.
Prin clarificarea interpretării juridice a acestui concept, Comisia urmărește să ofere siguranță fermierilor afectați în ceea ce privește plățile lor din cadrul PAC, asigurând în același timp o aplicare uniformă în întreaga Uniune de către administrațiile naționale. Această comunicare face parte din ansamblul măsurilor luate de Comisie pentru a reduce sarcina administrativă a fermierilor din UE.
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă online.