Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o modificare a hărții privind acordarea de ajutoare regionale pentru România în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2027.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o modificare a hărții privind acordarea de ajutoare regionale pentru România în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite privind ajutoarele de stat regionale.
La 20 decembrie 2021, Comisia a aprobat harta ajutoarelor regionale pentru România aferente perioadei 2022-2027. La 2 decembrie 2022, Comisia a aprobat Planul teritorial pentru o tranziție justă al României, care identifică teritoriile eligibile pentru sprijin din Fondul pentru o tranziție justă. Teritoriile sunt situate în regiuni eligibile pentru ajutoare în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (așa-numitele zone „a”), care permite acordarea de ajutoare pentru sprijinirea regiunilor celor mai defavorizate.
Pentru a aborda mai bine disparitățile regionale, modificarea hărții ajutoarelor regionale pentru România, aprobată astăzi, permite stabilirea unor cuantumuri maxime mai mari ale ajutoarelor în aceste teritorii. Cuantumurile maxime ale ajutorului vor crește după cum urmează: (I) de la 40 % la 50 % din costurile de investiții eligibile în anumite părți ale regiunilor Centru și Vest; și (ii) de la 60 % la 70 % din costurile de investiții eligibile în anumite părți ale regiunilor Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia.
Versiunea neconfidențială a deciziei de astăzi va fi disponibilă cu numărul de caz SA.105733 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul internet al Comisiei privind concurența. Buletinul informativ electronic Competition Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoarele de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.
(Date de contact pentru presă: Arianna Podesta – Tel.: + 32 2 298 70 24; Maria Tsoni – Tel.: + 32 2 299 05 26)