Declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma convorbirii telefonice cu președintele Zelenski privind reacțiile Comisiei la atrocitățile din Bucha
În această după-amiază am discutat cu președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski cu privire la asasinatele înfiorătoare descoperite în Bucha și în alte zone din care trupele ruse s-au retras recent.
I-am transmis condoleanțe și l-am asigurat de sprijinul deplin al Comisiei Europene în aceste vremuri extrem de grele. Imaginile îngrozitoare nu pot și nu vor fi lăsate fără răspuns.
Autorii acestor crime odioase nu trebuie să rămână nepedepsiți.
Am convenit să asigurăm o coordonare strânsă între noi.
UE a înființat o echipă comună de anchetă împreună cu Ucraina pentru a colecta probe și a investiga crimele de război și crimele împotriva umanității. UE este pregătită să consolideze acest efort prin trimiterea de echipe de anchetă pe teren în sprijinul serviciilor ucrainene de urmărire penală. Agențiile Eurojust și Europol sunt pregătite să ofere asistență.
Este necesar un răspuns global. Eurojust și Curtea Penală Internațională poartă în prezent discuții pentru a-și uni forțele și pentru ca și Curtea să facă parte din echipa comună de anchetă. O astfel de abordare coordonată din partea autorităților ucrainene, a UE, a statelor sale membre și a agențiilor sale, precum și a Curții Penale Internaționale va permite colectarea, analizarea și prelucrarea probelor în modul cel mai complet și eficace posibil.
Am încredințat comisarului pentru justiție, Didier Reynders, sarcina de a monitoriza evoluțiile și de a lua legătura cu procurorul general ucrainean.
Comisia va oferi tot sprijinul tehnic și financiar necesar tuturor anchetelor conduse de UE.