Noua lege garantează un nivel ridicat de protecție pentru persoanele care raportează încălcări ale dreptului UE. Directiva prevede canale de raportare eficace și disponibile pe scară largă și o protecție solidă a avertizorilor de integritate, care își desfășoară activitatea atât în sectorul public, cât și în cel privat din întreaga UE.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Avertizorii de integritate sunt persoane curajoase care îndrăznesc să scoată la lumină activități ilegale. Noua lege îi va ajuta să facă acest lucru în condiții de siguranță.”
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: „Avertizorii de integritate joacă un rol esențial în apărarea interesului public. Scoțând la lumină activitățile ilegale, aceștia își riscă adesea reputația, cariera și mijloacelede subzistență. Noile norme creează un spațiu european în care avertizorii vor simți că pot vorbi în siguranță despre încălcări care amenință interesul public, fără a se teme de represalii pentru curajul lor.Fac apel la acele state membre care încă nu ne-au informat cu privire la transpunere să se asigure că aceste norme importante sunt puse în aplicare fără întârziere”.
Directiva acoperă numeroase domenii de politică esențiale ale UE, de la combaterea spălării banilor, protecția datelor, protecția intereselor financiare ale Uniunii, siguranța alimentară și a produselor și până la sănătatea publică, protecția mediului și securitatea nucleară. Comisia încurajează statele membre ca, atunci când o transpun, să extindă domeniul de aplicare al directivei la alte sectoare, pentru a asigura un cadru cuprinzător și coerent la nivel național.
În cazul în care statele membre nu își îndeplinesc obligațiile, Comisia Europeană nu va ezita să ia măsuri juridice pentru a asigura respectarea normelor.