Comisia solicită Bulgariei, Croației, Greciei, României și Slovaciei să aplice în mod corect Directiva privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE). Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru depozitele de deșeuri pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății umane, a apei, a solului și a aerului. În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că numai deșeurile care au fost tratate sunt eliminate prin depozitare. Pactul verde european și Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării stabilesc pentru UE obiectivul ambițios de reducere la zero a poluării, în beneficiul sănătății publice, al mediului și al neutralității climatice.
Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
Detalii în comunicatul de presă.