Coronavirus: Comisia aprobă un contract cu Valneva pentru achiziționarea unui nou vaccin potențial

Comisia Europeană a aprobat astăzi, 10 octombrie, al optulea contract cu o companie farmaceutică în vederea achiziționării vaccinului potențial împotriva COVID-19 produs de aceasta.  Contractul cu Valneva prevede posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze aproape 27 de milioane de doze în 2022. De asemenea, el include posibilitatea de a adapta vaccinul la noi variante și va permite statelor membre să facă o nouă comandă de până la 33 de milioane de vaccinuri suplimentare în 2023.

 

Valneva este o companie europeană de biotehnologie care dezvoltă un vaccin cu virus inactivat, realizat din virusul viu prin inactivare chimică. Aceasta este o tehnologie tradițională de producere a vaccinurilor, utilizată de 60-70 de ani, cu metode consacrate și un nivel înalt de siguranță. Majoritatea vaccinurilor antigripale și multe vaccinuri pentru copii utilizează această tehnologie. În prezent, acesta este singurul vaccin cu virus inactivat împotriva COVID-19 aflat în stadiul de studii clinice în Europa.

 

Detalii în comunicatul de presă.