De la ultimele alegeri europene, regulile jocului s-au schimbat. Parlamentul European are mai multa putere, atat asupra trasarii directiilor politice in Europa, cat si asupra deciziilor care ne afecteaza pe toti. Un PE mai puternic inseamna mai multa influenta pentru fiecare dintre noi, o capacitate mai mare de a face fata propriilor probleme, de a schimba ceea ce trebuie schimbat si mai multa autoritate pentru a pastra ceea ce dorim sa se pastreze.
Conferintele ReAct au abordat teme vitale pentru UE inaintea alegerilor europene din mai 2014. Acestea au avut loc in diferite orase europene, iar in cadrul lor, lideri de opinie si-au impartasit ideile privind chestiuni la ordinea zilei – 20 februarie 2014 la Madrid, 23 ianuarie 2014 la Roma, 5 decembrie 2013 la Frankfurt, 14 noiembrie 2013 la Varsovia si 15 octombrie 2013 la Paris.
ReACT Madrid: despre redresarea economiei europene
Cum se poate redresa economia Europei? Ar trebui UE sa ia in continuare medicamentul austeritatii sau sa incerce ceva nou? La evenimentul ReACT organizat de Parlamentul European la Madrid pe 20 februarie, oameni de stiinta, deputati europeni, cetateni si bloggeri au discutat despre alternative si idei noi pentru a recupera locurile de munca si cresterea economica la un pret pe care sa si-l poata permite Uniunea.
Eurodeputatul spaniol Pablo Zalba (PPE) a subliniat ca austeritatea si cresterea sunt doua fete ale aceleiasi monede, chiar daca austeritatea a suparat oamenii, aceasta este necesara pentru a permite fluxul creditului, cresterea si ocuparea fortei de munca. Profesorul de economie José García Montalvo atrage atentia asupra Bancii Centrale Europene fara de care, spune el, „moneda euro ar fi avut probleme”. Prof. Reyes Calderón a pus accent pe libera circulatie a fortei de munca care este doar la nivelul de 4% europeni ce lucreaza intr-o alta tara UE.
ReACTRoma: despre calitatea vietii
Romanii stiau deja cum sa se bucure de viata, in vremuri bune si rele deopotriva. De aceea, Parlamentul European a decis sa organizeze conferinta ReAct privind calitatea vietii la Roma, la cinematograful istoric Cinecittà, pe 23 ianuarie. „Meniul zilei” a inclus sanatatea, durabilitatea si alimentele.
Geologul Mario Tozzi, moderatorul evenimentului a atras atentia asupra caracterului limitat al resurselor planetei, in timp ce Riccardo Valentini, specialist in protectia mediului inconjurator, scoate in evidenta dezechilibrul care s-ar putea sa ne afecteze pe viitor avand in vedere ca 8 din 10 oameni vor locui la oras in 2050 (8 din 10) cu toate ca 40% din pamant este folosit pentru agricultura.
Un alt subiect important discutat la Roma, sub sloganul “Suntem ceea ce mancam”, a fost alimentatia sanatoasa, in special etichetare corecta a ingredientelor si reducerea risipei. In stransa legatura cu acesta este si sanatatea privinta in care, jurnalistul Michele Mirabella, expert in domeniu, a spus: “Avem nevoie de directive europene pentru protectia cetatenilor europeni si, mai mult decat atat, pentru protejarea tuturor fiintelor umane”.
ReAct Frankfurt: UE nu este doar un proiect economic, ci si o comunitate de valori
Ce face UE cu banii sai? Sunt acestia investiti cu intelepciune? Sustin cresterea durabila? Aceste intrebari au fost abordate la Frankfurt in cadrul conferintei ReAct, pe 5 decembrie 2013. In cadrul dezbaterii, experti si cetateni au schimbat opinii despre cum poate fi folosit adecvat bugetul UE. Participantii au fost de acord ca fondurile UE ar trebui sa promoveze nu numai cresterea economica, ci si solidaritatea.
„UE nu trebuie redusa la chestiunile economice; este in primul rand o comunitate a pacii si a valorilor”, a spus Dr. Daniela Schwarzer, de la Fundatia pentru Știinta si Politica (Stiftung Wissenschaft und Politik).
Prof. Dr. Gerhard Untiedt, de la Institutul pentru analize financiare si regionale (Gesellschaft für Finanz- und Regionalanalysen), a aratat ca investitiile UE au un impact pozitiv asupra ocuparii fortei de munca si cresterii. Insa „fondurile trebuie administrate eficient la nivel national si regional pentru un impact major”, a adaugat dumnealui.
UE isi extinde influenta asupra lumii, a spus fostul presedinte al Parlamentului, Jerzy Buzek (PPE, Polonia). „Acum cativa ani, am fost nevoiti sa cerem ajutorul SUA pentru a rezolva problemele din Balcani. Astazi, am adus pacea in regiune. Acelasi lucru se intampla in regiunea de la estul UE”, a spus dumnealui in deschiderea conferintei ReAct de la Varsovia, pe 14 noiembrie. Dezbaterea s-a concentrat pe rolul UE in afara propriilor granite. Domnul Buzek a laudat oportunitatile economice oferite de UE, care „este solutia la criza, nu cauza acesteia”.
Grażyna Piotrowska-Oliwa, fosta presedinta a Companiei poloneze Gaz & Petrol, a aratat ca Europa are mai putine resurse energetice decat SUA si Rusia. Competitivitatea acesteia se deterioreaza, a mai spus dumneaei, adaugand ca „UE trebuie sa negocieze conditii comerciale mai bune in numele statelor membre”. Adam Bodnar, vicepresedintele Fundatiei de la Helsinki pentru Drepturile Omului, a aratat rolul cheie pe care il joaca Parlamentul European in ameliorarea legislatiei pentru protectia datelor.
React Paris: Ocuparea fortei de munca
Fii proactiv, fii social, fii diferit! Ocuparea fortei de munca poate fi incurajata in multe feluri. Cateva abordari inovatoare au fost examinate in cadrul evenimentului ReAct de la Paris, dedicat gasirii solutiilor pentru o Europa care sa functioneze din nou. In cadrul conferintei din 15 octombrie, experti si lideri ai lumii de afaceri si-au prezentat ideile despre cum pot fi create locuri de munca in contextul unei cresteri economice letargice.
Toti vorbitorii au recomandat abordarea diferita a problemei. Alexandre Malsch, 28 de ani, fondator si director-general al grupului media Melty, orientat catre tineret, a vorbit in favoarea posibilitatii tinerilor de a-si crea propriile oportunitati. A dat exemplul propriei companii, care dupa ani de munca grea angajeaza 70 de persoane in trei state europene.
Jean-Marc Borello, co-fondatorul grupului SOS, una din primele intreprinderi sociale din Europa, crede ca abordarea sectorului privat ar trebui sa serveasca intereselor generale. In acelasi timp, Prof. Pierre Cahuc a insistat pentru o abordare diferita, aratand ca abordarea identica pentru toate statele in domeniul crearii de locuri de munca nu va functiona in Europa.
sursa: Parlamentul European