Semestrul european, pachetul de toamnă: o economie aflată în slujba oamenilor și a planetei

În luna decembrie a.c., noua Comisie Europeană a lansat un nou ciclu al semestrului european, primul din mandatul său, care prezintă o strategie ambițioasă și reînnoită de creștere economică, axată pe promovarea unei durabilități competitive, pentru o economie aflată în slujba oamenilor și a planetei.

Strategia anuală de creștere durabilă este concretizarea viziunii prezentate de președinta Ursula von der Leyen în Orientările sale politice. Acest document stabilește strategia UE în materie de politică economică și de ocupare a forței de muncă, plasând durabilitatea și incluziunea socială în centrul procesului de elaborare a politicilor economice ale UE, în conformitate cu prioritățile consacrate în Pactul ecologic european, noua strategie de creștere elaborată de Comisie. Această strategie este menită să asigure faptul că Europa va deține în continuare cele mai avansate sisteme de protecție socială din lume, va deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic și va fi un centru dinamic de inovare și de spirit antreprenorial competitiv. Strategia va oferi Europei instrumentele necesare pentru a-și spori nivelul de ambiție în ceea ce privește echitatea socială și prosperitatea. În sens mai larg, strategia de creștere durabilă va ajuta UE și statele sale membre să realizeze obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, pe care Comisia le integrează pentru prima dată în semestrul european.

Strategia anuală de creștere durabilă cuprinde patru dimensiuni interconectate și care se consolidează reciproc, menite să răspundă provocărilor pe termen lung:

  • durabilitatea mediului;
  • creșterea productivității;
  • echitatea și
  • stabilitatea macroeconomică.

Citește mai mult >> Comunicat de presă al CE

Link-uri utile: