Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare

Dacă teama primează într-o societate, ura față de celălalt devine norma. Și ajungem aici… 

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans și comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, au susținut o declarație comună înaintea Zilei europene a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, marcată în data de 23 august în fiecare an, începând din 2009.

În fiecare an, în această zi, aducem un omagiu victimelor tuturor regimurilor totalitare și ne reamintim cu tristețe consecințele îngrozitoare ale Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică. Pactul a cufundat Europa și mai adânc într-una dintre cele mai întunecate perioade ale sale. Milioane de oameni au fost uciși și generații întregi de europeni au fost marcate de cicatrici.

Este datoria noastră să nu uităm numele a milioane de persecutați și să păstrăm vie amintirea acestora. Mai ales pentru că, chiar și astăzi, 79 de ani mai târziu, valorile noastre comune precum demnitatea umană, drepturile fundamentale, statul de drept și democrația sunt contestate din nou de retorici naționaliste și extremiste menite să divizeze.

Păstrarea și transmiterea către următoarea generație de europeni a memoriei atrocităților din trecut ne ajută să ne „imunizăm” împotriva repetării acestora și să nu uităm importanța apărării drepturilor omului pentru toți cetățenii europeni.

Trebuie să continuăm să povestim ceea ce s-a întâmplat în trecutul Europei, astfel încât să nu mai facem aceleași greșeli în viitor.

 

 
Context

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939 a avut drept consecință deportarea, torturarea și asasinarea a zeci de milioane de persoane sub regimuri totalitare.

Deși sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial a marcat înfrângerea regimului nazist, pentru mai multe popoare europene suferințele au continuat, sub alte regimuri totalitare.

Sursa: Comunicat de presă al CE