Pe 12 iunie, o comisie a Senatului belgian a examinat o eventuală extindere la minori a legii pentru eutanasie, după ce a audiat mai mulţi medici şi experţi în etică medicală.
“De ambele părţi ale frontierei lingvistice, liberalii şi socialiştii par de acord asupra faptului că vârsta nu trebuie să fie un criteriu decisiv în cazul unei cereri de eutanasie”, notează De Morgen. Ei doresc ca medicii să judece de acum în fiecare caz capacitatea de discernământ a minorului.
Cotidianul notează că propunerea ar putea să nu fie susţinută de creştin-democraţi, dar naţionaliştii flamanzi de la N-VA (Alianţa neo-flamandă) spun că sunt gata să voteze pentru, astfel încât propunerea să obţină o majoritate.
“Știm toţi că eutanasia la copii există deja. Eutanasie activă, da”, a declarat directorul de la terapie intensivă a spitalului Fabiola, la Bruxelles, în timpul unei reuniuni la care au participat senatorii comisiei pentru Justiţie şi Afaceri Sociale, pe 20 februarie. Textul datează din 2002 şi se aplică doar la adulţii “în suferinţă fizică sau psihică insuportabilă sau fără speranţă”.
În cazul în care eutanasia la copii este legalizată în Belgia, aceasta va deveni prima țară din lumea dezvoltată cu o lege care să permită această practică. Deşi Olanda a inregistrat încă din 2005 cazuri în care medicii au efectuat eutanasia pe minori, nu i-a condamnat atâta timp cât aceştia au acționat în conformitate cu un set reguli medicale, numit Protocolul de la Groningen.
În 2011, în Belgia au fost înregistrate 1133 de cazuri de eutanasie, reprezentând aproximativ 1 la suta din decesele din țară în acel an, potrivit AFP.
Sursa: Presseurop & IOwnTheWorld