Produse alimentare NOI: regulamentul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2018

Regulamentul privind noile alimentele, adoptat în 2015, este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2018. Acesta aduce îmbunătățiri și modificări semnificative procedurii de autorizare a noilor produse alimentare și include o definiție extinsă pentru noile alimente, care să țină seama de progresele tehnologice și de inovare din sectorul alimentar, un sistem centralizat de autorizare la nivelul UE a acestor alimente și a celor tradiționale din țări terțe, o listă a tuturor noilor alimente autorizate în UE și prevederi de protecție a datelor pentru solicitanți. 

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis a salutat intrarea în vigoare a noului regulament: “Aceste schimbări vor simplifica procesul de autorizare și introducere a noilor alimente pe piața europeană, acesta devenind mai rapid și mai favorabil solicitanților, asigurând în același timp siguranța alimentară. Sperăm că acest lucru va contribui la creșterea varietății alimentelor tradiționale și inovatoare, sănătoase și nutritive deja prezente pe piața UE.

Înainte de a fi autorizate, trebuie dovedit științific că aceste noi alimente sunt sigure pentru consum din punct de vedere al sănătății publice. Procesul de autorizare stabilește condițiile de utilizare a acestora, luarea lor în considerare ca alimente și cerințele de etichetare.

Ce este produsul alimentar NOU (Novel Food)? 

Noul produs alimentar este definit ca aliment care nu a fost consumat într-o măsură semnificativă de către cetățenii UE înainte de 15 mai 1997, când a intrat în vigoare primul regulament privind alimentele noi.

Produsele “Novel Food” pot fi nou dezvoltate, alimente inovatoare, alimente produse folosind noi tehnologii, precum și alimente care sunt sau au fost consumate în mod tradițional în afara UE.

Diferite produse alimentare noi includ surse noi de vitamina K (menacinonă) sau extracte din alimentele existente (ulei de Krill antarctic bogat în fosfolipide de la Euphausia superba), produse agricole provenind din țări terțe (semințe de chia, suc de fructe noni) sau alimente tratate cu UV (lapte, pâine, ciuperci și drojdie).

Principiile care stau la baza noii alimente în Uniunea Europeană sunt că produsele alimentare noi (novel foods) trebuie să fie:

  • Sigure pentru consumatori,
  • Etichetate corespunzător, pentru a nu induce în eroare consumatorii,
  • În cazul în care alimentele noi au rolul de a înlocui un alt produs alimentar, acesta nu trebuie să difere în așa fel încât consumul alimentelor noi să fie dezavantajos din punct de vedere nutrițional pentru consumator.

Este necesară autorizarea înainte de introducerea pe piață a produselor alimentare NOI pe baza unei evaluări conformă cu principiile de mai sus.

Pagini utile

Informații preluate de pe website-ul Reprezentanței CE în România

Informații despre conceptul de noi alimente

Norme privind noile alimente