Ziua europeană a limbilor 2015, o ocazie pentru a aduce în prim-plan limbile folosite în educație, limbile uitate

EDL-poster-2013new

În fiecare an, la data de 26 septembrie, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată de către Consiliul Europei și de mii de cetățeni din Europa și din întreaga lume. Este o zi când sărbătorim mozaicul bogat format din limbile diferite care coexistă în țările noastre, atât în Europa, cât și în alte regiuni ale lumii. Limbile evoluează în mod constant și sunt consolidate prin împrumuturile din alte limbi, contribuind astfel la îmbogățirea patrimoniului nostru lingvistic și cultural.

În acest an, 2015, de ce nu ne îndreptăm atenția spre limbile care sunt rareori invitate la acest
festival anual? Acestea sunt limbile utilizate în școlile noastre ca mediu de instruire și de învățare.
Uneori, ele pot crea bariere care au ca rezultat performanțe academice slabe, așa cum arată mai multe rapoarte internaționale. Reușita școlară depinde de o bună cunoaștere a limbii de școlarizare. Consiliul Europei răspunde acestei provocări prin Politica privind Limbile, prin Centrul European pentru Limbi Moderne și prin cooperarea cu Comisia Europeană, în special în sfera claselor multilingve. Recomandările Consiliului Europei privind importanța limbilor de școlarizare pentru reușita școlară oferă celor 47 de state membre europene un sprijin concret și inovator, pentru a se asigura că toți elevii își pot atinge potențialul educațional.

În această Zi Europeană a Limbilor, dorim să subliniem importanța limbilor folosite în educație pentru procesul de predare, învățare și comunicare. Fiecare copil ar trebui să aibă o șansă egală pentru a reuși.

Centrul de Informare Europe Direct Timișoara, împreună cu partenerii – Colegiul Național Mircea Eliade Reșița, Liceul de Arte Sabin Păuța, Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița, organizează, în data de 23 septembrie, începând cu ora 11.00, evenimentul „Porți deschise în Europa prin multilingvism”. Evenimentul va avea loc în frumoasa sală de concerte “Lira” a Liceului de Arte din Reșița și va conține o serie de momente artistice susținute de elevi și cadre didactice – muzică, dansuri germane, poezie, în limbile română, germană, engleză, franceză, italiană, prezentări și vizionare de film. În aceeași zi, la clasă se vor derula ateliere interactive, concursuri și se vor realiza postere pe tema multiculturalității și diversității culturale europene.

Context

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu anul 2001. Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, o serie de evenimente sunt organizate în toată Europa, dar și în afara ei: manifestări pentru și cu copii, emisiuni radio și de televiziune, cursuri de limbi, conferințe etc. Autoritățile naționale împreună cu diverși parteneri, în special școlile, pot să decidă cu privire la natura activităților pe care doresc să le organizeze. Consiliul Europei a invitat statele membre să numească un “Punct de Contact Național” pentru a coordona acest eveniment la nivel național și pentru a disemina materialul de promovare pus la dispoziție de Consiliul Europei.

Autoritățile din domeniul educației din statele membre sunt încurajate să își revizuiască politicile educaționale, bazându-se pe următoarele principii:

a. competențele lingvistice și egalitate de șanse

Recomandarea CM / Rec (2012) 13 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la asigurarea unei educații de calitate subliniază responsabilitatea sistemelor de educație în asigurarea egalității de șanse pentru elevi. Aceasta include responsabilitatea de a garanta cunoașterea limbilor utilizate în predare, dincolo de competențele de comunicare obișnuite.

b. accesul la cunoștințe și dezvoltarea cognitivă

În acest context, ar trebui să se acorde o atenție deosebită, chiar de la începutul școlii, învățării limbii de școlarizare, care joacă un rol crucial în furnizarea accesului la cunoștințe și dezvoltarea cognitivă.

c. acțiuni concrete pentru a sprijini grupurile de elevi cu dificultăți de învățare

Cadrele didactice și alți actori din învățământ trebuie să aibă grijă deosebită pentru îmbogățirea treptată și continuă a formelelor de expresie spontane folosite de elevi în legătură cu materiile predate. Acest lucru este valabil în special pentru anumite grupuri de elevi, adesea provenind din familii de imigranți sau din familii cu statut socio-economic dezavantajat, în general cei care pot experimenta dificultăți de învățare din cauza unei stăpâniri insuficiente a limbii de școlarizare.

d. respectarea și consolidarea identităților individuale și colective a elevilor

Pentru ca punerea în aplicare a acestor principii să fie și eficientă, trebuie să se acorde atenție varietății limbilor utilizate de către elevi, inclusiv a limbilor minoritare sau ale grupurilor de migranți, precum și diferitele registre lingvistice ale acestora. Toate limbile sunt importante pentru succesul procesului educațional, precum și pentru împlinirea individuală, pentru pregătirea pentru o viață activă și pentru exercitarea drepturilor de cetățean.